E posibilă o inversare a crizei climatice? Ce spun cercetătorii şi activiştii de mediu după publicarea raportului ONU despre schimbările climatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SHUTTERSTOCK
FOTO SHUTTERSTOCK

Numit „cod roşu pentru umanitate”, raportul Panelului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice al ONU a stârnit reacţii de alarmă printre responsabili în politici de mediu, activişti şi nu numai, potrivit unei compilaţii USA Today. Coautori ai raportului ONU au explicat concluziile studiului la care au lucrat 234 de oameni de ştiinţă din întreaga lume.

Michael R. Bloomberg, trimisul special ONU pentru Ambiţii şi Soluţii Climatice: E clar ce trebuie să facem pentru a răspunde urgenţei crizei climatice - să scădem nivelul emisiilor de carbon şi să facem tranziţia către o economie verde - şi asta repede. Raportul sună alarma despre faptul că mai avem multe de făcut şi că avem tot mai puţin timp. Putem evita cel mai sever impact doar în măsura în care mai multe guverne şi companii acţionează şi iau măsuri active.

Al Gore, fost vicepreşedinte al SUA, pe Twitter: „E necesară acţiune climatică ACUM. Nu ne mai putem baza pe angajamente vagi cu termene îndepărtate. Ne trebuie planuri concrete să reducem treptat combustibilii fosili. Cum ne-au indicat clar oamenii de ştiinţă de la IPCC: nu mai avem timp de pierdut. Şi cel mai important, raportul arată că mai avem o cale de a limita creşterea temperaturii la 1,5 grade Celsius - deşi fereastra se subţiază pe zi ce trece”.

 

Foaie de parcurs

Fred Krupp, preşedinte Environmental Defense Fund: „Raportul arată clar că, dacă nu ne mişcăm agresiv pentru a reduce poluarea care ne încălzeşte atmosfera, vom avea garantat o lume mai puţin stabilă, mai puţin locuibilă şi mai puţin prosperă acum şi în viitor.

Acest raport oferă, de asemenea, o foaie de parcurs pentru încetinirea ritmului de încălzire şi protejarea comunităţilor noastre de o instabilitate şi mai mare. Pentru prima dată, IPCC evidenţiază importanţa poluanţilor de scurtă durată, puternici, cum ar fi metanul, care singur reprezintă cel puţin 25% din încălzirea pe care o trăim în prezent. Raportul anulează orice dezbatere cu privire la necesitatea urgentă de a reduce poluarea cu metan, în special din sectoare precum cele de petrol şi gaze, unde reducerile disponibile sunt mai rapide şi mai ieftine. Când vine vorba de supraîncălzirea planetei, fiecare fracţiune de grad contează - şi nu există o modalitate mai rapidă şi mai realizabilă de a încetini rata de încălzire decât prin reducerea emisiilor de metan cauzate de om”.

Nafkote Dabi, şefa politicilor climatice de la Oxfam„Într-o lume care într-o parte arde, în altă parte se scufundă şi în altele e cuprinsă de foamete, IPPC ne pune în faţă cel mai convingător semnal de trezire de până acum pentru ca industriile globale să facă trecerea de la petrol, gaz şi cărbune la energii regenerabile. Guvernele trebuie să recurgă la lege pentru a determina aceste schimbări urgente. Cetăţenii ar trebui să-şi folosească puterea politică şi comportamentele pentru a împinge marile corporaţii poluante şi guvernele în direcţia corectă. Nu există un plan B”.

Miya Yoshitani, director executiv al reţelei de mediu din Asia Pacific, membru al consiliului de administraţie al Climate Justice Alliance: „Ultimul raport IPCC confirmă ceea ce ştiu deja comunităţile din primele linii ale luptei cu poluatorii mari. Avem nevoie de soluţii îndrăzneţe, administrate de comunitate, care să răspundă amplorii crizei climatice, nu de scheme eşuate pe bază de piaţă, care permit marilor poluatori să pompeze şi mai multă otravă în comunităţile noastre şi să ne destabilizeze şi mai mult climatul. ”

Tom Goldtooth, director executiv al Reţelei de mediu indigene, membru al consiliului de administraţie al Climate Justice Alliance: „În cel mai recent raport IPCC din perspectiva ştiinţelor fizice, oamenii de ştiinţă  oferă dovezi incontestabile ale ratei mai rapide de încălzire globală decât indicau previziunile anterioare. Gravitatea situaţiei de urgenţă climatică a fost evocată neobosit de comunităţile indigene şi altele din prima linie de zeci de ani. Trebuie să facem presiuni asupra IPCC înainte de publicarea următorului raport privind măsurile de combatere, la începutul anului viitor, astfel încât să fie ascultate vocile înţelepţilor indigeni şi să punem capăt taxelor pe emisii de carbon, captării carbonului şi strategiilor de atenuare a radiaţiilor solare care întreţin eliberarea combustibililor fosili din sol”.

Alinierea dintre previziuni şi ce se petrece în lume

Kristina Dahl, Union of Concerned Scientists: „Schimbările climatice sunt aici, sunt periculoase, chiar mortale, şi totuşi se menţine o falie uriaşă între ceea arată ştiinţa că este necesar pentru a aborda această criză şi acţiunile întreprinse de factorii de decizie politică. Ezitările continue nu mai au legătură cu lipsa dovezilor ştiinţifice, ci sunt legate direct de lipsa voinţei politice şi de influenţa copleşitoare a industriei combustibililor fosili. Oamenii de ştiinţă vin repetat cu dovezi; acum este timpul ca factorii de decizie să facă acelaşi lucru ".

Kim Cobb, coautor al raportului, profesor de ştiinţe ale pământului şi atmosferei, Georgia Institute of Technology: „Există într-adevăr un mesaj cheie care rezultă din acest raport: timpul e pe sfârşite. Iar acest raport oferă conexiuni ştiinţifice convingătoare între titlurile pe care le vedem astăzi şi ceea ce ştim despre fizica sistemului climatic şi modul în care acesta este afectat de creşterea nivelurilor gazelor cu efect de seră ".

Baylor Fox-Kemper, co-autor, profesor de ştiinţe ale pământului, mediului şi planetare, Universitatea Brown: „Cele mai importante aspecte ale schimbărilor climatice rămân neschimbate de la raport la raport. Astfel, lucruri precum faptul că pământul - dacă ar fi să dublăm cantitatea de carbon din atmosferă - s-ar încălzi cu aproximativ 5 grade Fahrenheit - nu se schimbă în acest raport. Dar precizia cu care putem spune acest lucru s-a îmbunătăţit, în special informaţiile cu privire la regiuni şi cele privind fenomenele extreme, care sunt furnizate la un nivel de detaliere care depăşeşte oricare dintre rapoartele anterioare. ”

Mathew Barlow, co-autor, profesor de ştiinţe climatice, Universitatea din Massachusetts Lowell: „În viitor, ne aşteptăm la creşteri continue ale intensităţii şi frecvenţei evenimentelor extreme, cu creşteri mai mari pentru emisiile gaze cu efect de seră. Schimbările pe care le-am văzut până acum sunt asociate cu aproximativ 1 grad C de încălzire. Limitarea încălzirii la obiectivul de 1,5 grade C al Acordului de la Paris ar necesita reducerea imediată, rapidă şi pe scară largă a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, indiferent de orice ţintă specifică de temperatură, fiecare grad contează: reducerea emisiilor va reduce impactul. ”

Kelly Kryc, Centrul pentru Progresul American, consultant senior pentru Ştiinţa Climei şi Politica Oceanului: „Avertismentele clipesc roşu de multă vreme, iar acest raport IPCC este cea mai recentă alarmă puternică. Datorită eforturilor unui număr incredibil de oameni de ştiinţă din întreaga lume, raportul detaliază devastarea totală pe care criza climatică o are asupra fiecărui mediu şi comunitate de pe Pământ. Esenţial este că acest raport arată că catastrofele climatice prefigurate în rapoartele anterioare ale IPCC se întâmplă acum, ceea ce este nu doar îngrozitor, ci subliniază necesitatea de a avea încredere în ştiinţă şi de a investi în continuare în soluţii”.

Jonty Whittleton, şeful campaniei la nivel global pentru Protecţia Mondială a Animalelor: „Studiul IPCC trimite un semnal clar şi urgent cu privire la ce se va întâmpla dacă nu acţionăm acum pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Sistemul nostru alimentar defectat alimentează criza climatică. Producţia mondială de carne este de cinci ori mai mare decât era acum 50 de ani, producţia de alimente s-a modificat fundamental pentru a acorda prioritate cantităţii în detrimentul calităţii ...

Viitorul nostru depinde de regândirea modului în care tratăm toate animalele. Trebuie să lucrăm împreună acum pentru a transforma sistemul alimentar global şi a pune capăt agriculturii crude industriale. Trebuie acţionat urgent pentru binele animalelor, oamenilor şi planetei noastre".

Raportul ONU privind schimbările climatice. Cele cinci scenarii privind încălzirea globală: „Mai avem zero ani să evităm impactul lor, sunt deja aici”

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite