Doi veterani americani, mărturisiri tulburătoare despre captivitatea la ruși: „Eram pregătiți să murim”

0

Doi veterani americani reveniți recent acasă după mai bine de trei luni petrecute în captivitatea forțelor armate ruse fac mărturisiri tulburătoare despre torturile la care au fost supuși în prizonierat și insistă ca Ucraina să fie ajutată în fața agresiunii militare a Moscovei.

Alex Drueke (stânga) și Andy Huynh FOTO The Telegraph
Alex Drueke (stânga) și Andy Huynh FOTO The Telegraph

Alex Drueke, în vârstă de 40 de ani, și Andy Tai Huynh, în vârstă de 27 de ani, s-au alăturat armatei ucrainene în calitate de voluntari pentru a respinge agresiunea armatei ruse. Cei doi au ajuns în captivitatea forțelor ruse pe 9 iunie, în urma unei bătălii în regiunea Harkov. De atunci, viața lor a fost un calvar. Acest calvar a încetat odată cu eliberarea lor, pe 21 septembrie, în urma unui schimb de prizonieri mediat de Arabia Saudită.

Într-un amplu interviu acordat pentru „The Washington Post”, cei doi fac mărturisiri tulburătoare, vorbind despre interogatorii nesfârșite, abuzuri psihice și rele tratamente îndurate în timpul prizonieratului, ceea ce reprezintă o încălcare a convențiilor internaționale privind statutul prizonierilor de război.

Potrivit celor doi, bătăile erau la ordinea zilei. În plus, au fost lipsiți mult timp de hrană și apă potabilă, slăbind câte 30 de kilograme fiecare.

Drueke și Huynh au fost purtați în mai multe locuri din Rusia în cele 104 zile de prizonierat.

La un moment dat, cei doi au fost afișați în mass-media de stat din Rusia în scop propagandistic, în ideea că s-au răzgândit asupra convingerilor lor inițiale referitoare la cauza justă a Ucrainei în războiul declanșat de Vladimir Putin.

Urmele bătăilor încasate sunt vizibile și acum, mai ales pe spate și la încheieturile mâinii.

„Eram pregătiți să murim”, spune Alex Drueke.

Originari din Alabama, Alex Drueke și Andy Tai Huynh afirmă că nu regretă deloc că s-au dus în Ucraina pentru a o ajuta să respingă agresiunea militară rusească. În prezent, cei doi se concentrează pe creșterea gradului de conștientizare asupra unui alt veteran american aflat în prizonierat, Suedi Murekezi, precum și asupra nevoilor militare ale Ucrainei.

Practicile de tortură aplicate de ruși în Izium

Într-un reportaj, The Associated Press scrie că zece camere de tortură au fost descoperite până acum la Izium în urma retragerii trupelor ruse. Conform constatărilor de la fața locului, aceste camere erau folosite pentru electroșocuri, simulări ale înecului, bătăi, abuzuri psihologice și agresiuni sexuale. Soldații ruși au torturat atât militari ucraineni, cât și civili.

Totura era „arbitrară, răspândită și chiar o rutină”, remarcă AP în urma unor mărturisiri obținute la Izium, oraș care a fost eliberat pe 10 septembrie, după cinci luni de ocupație rusească.

„M-au bătut cu bastoane. M-au lovit pumnii și cu picioarele, mi-au stins țigări pe corp. Mi-au spus să dansez, dar nu am dansat. Așa că m-au împușcat în picioare”, mărturisește Mikola Mosiakin, un soldat ucrainean în vârstă de 38 de ani.

Informații despre aplicarea torturii de către ruși circulă încă de începutul războiului. Anchetatorii însărcinați de ONU au concluzionat luna trecută că soldații ruși au comis crime de război oribile în Ucraina, recurgând la violuri și rele tratamente inclusiv împotriva copiilor.

Tortura, indiferent dacă este efectuată asupra soldaților sau civililor, este o crimă de război, conform dreptului internațional.

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite