Disensiunile dintre serviciile secrete ruseşti, periculoase pentru Putin | adevarul.ro

Disensiunile dintre serviciile secrete ruseşti, periculoase pentru Putin

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin (foto), încearcă să aplaneze conflictul dintre directorii serviciilor de securitate, despre care unii analişti apreciază că i-ar putea afecta planurile

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin (foto), încearcă să aplaneze conflictul dintre directorii serviciilor de securitate, despre care unii analişti apreciază că i-ar putea afecta planurile privind un transfer al puterii fără probleme.

Viktor Cerkesov, unul dintre asociaţii liderului de la Kremlin şi director al serviciului antidrog, a dezvăluit recent că există un conflict în interiorul serviciilor, între ofiţerii activi şi cei vechi.

Cerkesov, un fost agent de securitate, a dat acest avertisment după ce Serviciul Federal de Securitate (FSB), condus de un alt aliat al lui Putin, Nikolai Patruşev, a arestat mai mulţi ofiţeri de rang înalt ai Serviciului antidrog, sub acuzaţii de corupţie şi abuz în serviciu.

La sfârşitul săptămânii trecute, Putin a semnat un decret prin care îi sporeşte prerogativele lui Cerkesov, formând un comitet antidrog similiar cu cel antiterorism, condus de Patruşev, potrivit site-ului Kremlinului.
Conform presei ruse, citată de Reuters, gestul lui Putin urmăreşte echilibrarea puterii celor doi rivali. "Putin şi-a pus amprenta în războiul dintre serviciile speciale", preciza ziarul "Nezavisimaia".

"Preşedintele i-a pus pe şeful Serviciului antidrog şi pe şeful FSB la acelaşi nivel", scria şi cotidianul de afaceri "Vedomosti", adăugând că Putin "i-a întors spatele lui Patruşev", prin înfiinţarea noii organizaţii.

De când a fost ales preşedinte, în 2000, Putin, fost agent KGB care a activat în Germania de Est, şi-a numit foştii colegi din serviciile secrete în posturi-cheie. Analiştii cred că aceste conflicte din interiorul serviciilor pot reprezenta cel mai mare pericol pentru un transfer fără probleme al puterii, în 2008.

Top articole

Partenerii noștri