De pe podiumurile de modă la închisoare: cel mai cunoscut supermodel din Pakistan, în arest pentru că a intrat în ţară cu 500.000 de dolari cash

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele două săptămâni, închisoarea Adiala din Pakistan a găzduit un prizonier special: supermodelul Ayyan Ali, ea fiind acuzată de spălare de bani, atunci când a fost prinsă intrând în ţară cu 500.000 de dolari.

Pe 14 martie, supermodelul pakistanez Ayyan Ali a fost reţinut la aeroportul din Islamabad, acuzată fiind de spălare de bani: în geamantanul ei s-au descoperit 500.000 de dolari, depăşind limita legală a sumei de bani care poate fi introdusă în ţară, aceea de 10.000 de dolari, notează BBC.

Ayyan Ali a negat acuzaţiile şi a spus că banii au fost obţinuţi legitim din vânzări de proprietăţi. Ea a adăugat că nu ştia de regulile vamale. Însă, procurorii au declarat că, dacă va fi condamnată pentru trafic de bani, ea ar putea fi obligată să plătească o amendă imensă, şi ar putea fi condamnată la 14 ani de închisoare.

Două săptămâni de certuri legale au condus la refuzarea cererii de cauţiune a supermodelului, aşa că ea va petrece şi mai mult timp în închisoarea Adiala, din Rawalpindi, oraş aflat lângă capitala Islamabad.

Cel mai faimos model din Pakistan

Cunoscută simplu ca Ayyan, ea şi-a început cariera pe podiumuri la 16 ani, ajungând rapid cel mai de succes model din Pakistan. Au existat chiar speculaţii că va reprezenta Pakistanul la concursul Miss Univers. De asemenea, Ayyan are o carieră muzicală de succes. Însă acum trăieşte în barăcile închisorii.

Presa pakistaneză a speculat cu privire la condiţiile în care este ţinută tânăra, dacă primeşte tratament special sau nu sau dacă închisoarea a căzut victimă cunoscutei culturi VIP a Pakistanului.

O publicaţie a sugerat că Ayyan ar fi primit o cameră complet mobilată, cu televizor şi frigider, că poartă câte o rochie nouă în fiecare zi şi că i se permite un telefon mobil special care poate scăpa de bruiajele închisorii.

Atunci când un reporter BBC a discutat cu autorităţile, ele au negat că modelul ar fi primit vreun tratament preferenţial. Ea locuieşte într-o celulă cu alte zece femei şi i s-a permis să-şi vadă familia de două ori pe săptămână, după cum spun regulile închisorii.

Multe dintre colegele lui Ayyan au fost implicate în infracţiuni majore, cum ar fi trafic de droguri sau chiar crimă. Potrivit colegelor de celulă, tânăra îşi petrece mare parte a timpului în pat şi, uneori, discutând cu ele. I se permite să cumpere orice fel de alimente de la cantină şi primeşte cărţi din biblioteca închisorii. Nu există un cod vestimentar pentru prizonierii acuzaţi, aşa că Ayyan poate purta orice vrea. Doar condamnaţii poartă uniforma închisorii.

Potrivit codului penal din Pakistan, dacă ai terminat 14 ani de educaţie, ai dreptul la condiţii de categoria B, unde primeşti un ajutor şi ai acces la celule mai bune. Ayyan a solicitat acest lucru, dar nu se ştie dacă i se va acorda dreptul să se mute, deoarece regula se aplică doar în cazurile penale.

Închisoarea Adiala, din oraşul Rawalpindi, ar găzdui 4.500 de prizonieri, acuzaţi de o mare varietate de infracţiuni, inclusiv crime sau acţiuni teroriste. Adiala este una dintre cele mai mari închisori ale ţării şi deţine multe prizoniere controversate, cum ar fi Rimsha, fata creştină acuzată de blasfemie, care a fost eliberată între timp. În decursul anilor, închisoarea a fost în centrul atenţiei din cauza condiţiilor în care sunt ţinuţi prizonierii, dar şi din cauza tratamentului la care sunt supuşi, conchide BBC.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite