Cum arată cel mai nou portavion al Americii, trimis în coasta Siriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portavionul nuclear american „George Bush", cel mai nou al Marinei SUA, a fost trimis din zona Golfului Persic către ţărmurile Siriei. Experţii nu exclud să se pregătească o operaţiune militară împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Portavionul este capabil să poarte până la 70 de unităţi de tehnică militară, inclusiv 48 de avioane de vânătoare şi asalt. Nava însoţeşte grupul maritim militar de sprijin, din care face parte şi un distrugător.

Dă click pe butoanele din dreapta sus pentru a vedea detalii si video cu portavionul!

Numit după cel de-al 41-lea preşedinte al Americii, nava este a zecea şi ultima din portavioanele clasei Nimitz, care reprezintă cele mai mari şi mai puternice nave de război construite vreodată. USS George H. Bush a fost dat în folosinţă la 10 ianuarie 2009, are două reactoare nucleare şi patru turbine. Portavionul dislocă 88.000 de tone de apă şi poate atinge o viteză maximă de 30 de noduri (56 kilometri pe oră). Lungimea portavionului este de 333 de metri, aproape cât înălţimea zgârâie-norului Empire State Building din New York. Echipajul navei include 5680 de membri.

Maksim Minaev expert la Centrul de conjunctură politică de la Moscova crede că „este vorba despre pregătirea operaţiunii militare în Siria". „Aceste acţiuni ne amintesc despre o iniţiativă analogă, legată de concentrarea grupării maritime militare a NATO în apropierea Libiei. În general, scenariul se repetă. Washingtonul doreşte să obţină cât mai multe dividende de pe urma seriei de revoluţii din ţările Orientului Mijlociu şi Africii de Nord", susţine Minaev, citat de postul de radio Vocea Rusiei.

Oleg Kulakov, expert al Universităţii militare, nu dramatizează situaţia. El susţine că întărirea grupării Forţelor Maritime Militare americane din Marea Mediterană are mai degrabă caracterul unei ameninţări. Presiunea militară va fi sporită probabil prin demersuri diplomatice. Însă nu este cazul să vorbim despre o intervenţie militară".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite