Cu doi ani înainte de alegeri, Erdogan vrea o nouă Constituţie: Cum îşi justifică decizia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recep Tayyip Erdogan FOTO EPA-EFE
Recep Tayyip Erdogan FOTO EPA-EFE

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan se declară în favoarea unei noi Constituţii, provocând o surpriză cu doi ani înaintea unor alegeri care se anunţă complicate pentru el, relatează AFP.

„Este clar că la originea problemelor Turciei se află Constituţiile scrise de către pucişti începând din anii '60 (...). Poate că a venit timpul ca Turcia să redeschidă dezbaterea cu privire la o nouă Constituţie”, a declarat luni Erdogan.

„Vom putea lua măsuri în acest sens, dacă ajungem la un acord” cu partidul untranaţionalist MHP, aliatul său, a adăugat el într-o conferinţă de presă, în urma unei şedinţe de Guvern, la Ankara.

Orice proiect al unei Constituţii va fi supus unui referendum, a anunţat el.

Erdogan a operat deja, în 2017, o revizuire profundă a Constituţiei actuale, care datează din 1982 şi care a fost redactată în urma unei lovituri de stat militare.

Potrivit acestei reforme constituţionale - validată prin referendum -, Turcia a trecut de la regimul parlamentar la un sistem prezidenţial care a lărgit în modconsiderabil puterile şefului statului.

Erdogan face aceste declaraţii într-un context în care unii analişti şi opozanţi îi atrubuie intenţia de a devansa viitoarele alegeri prezidenţiale şi legislative, prevăzute în 2023, ceea ce şeful statului dezminte.

În alegerile prezidenţiale şi legislative din 2018, Erdogan a fost reales confortabil, însă partidul său, AKP, nu a putut obţine majoritatea absolută, ceea ce i-ar fi permis să guverneze singur.

Şeful statului conduce ţara în cadrul unei coaliţii informale cu liderul MHP, Devlet Bahçeli, odinioară unul dintre cei mai feroci rivali aisăi.

Un indiciu al pericolului care-l paşte este faptul că Erdogan a suferit o spectaculoasă înfrângere electorală în 2019, în alegerile municipale, când a pierdut Istanbulul şi Ankara, oraşe asupra cărora islamo-conservatorii deţineau controlul de un sfert de secol.

Erdogan, în vârstă de 66 de ani, se află la putere din 2003, mai întâi ca premier, iar apoi, din 2014, ca preşedinte. Teoretic, actuala Constituţie îi permite să rămână la conducerea statului până în 2028.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite