Criza din Siria. Un milion de sirieni care suferă de foame nu pot fi ajutaţi din cauza războiului civil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conflictul din Siria durează din martie 2011 FOTO Reuters
Conflictul din Siria durează din martie 2011 FOTO Reuters

Un milion de sirieni suferă de foame şi nu pot fi ajutaţi din cauza războiului civil care durează de 22 de luni, a anunţat ONU,

Organizaţia World Food Program (WFP) din cadrul ONU plănuia să ajute 1,5 milioane de sirieni, dar luptele care nu încetează şi incapacitatea de a folosi portul Tartus pentru a livra alimente reprezintă motivele pentru care oamenii nu pot primi ajutorul de care au nevoie, notează BBC.

ONU estimează că mai mult de 60,000 de oameni au fost ucişi în timpul luptelor care au început în martie 2011.

În ultimele luni, rebelii au preluat controlul în mai multe puncte importante din nordul ţării, ceea ce i-a determinat pe cei de la World Food Program să-şi retragă reprezentanţii din Homs, Alep, Tartus şi Qamishly, a precizat purtătoarea de cuvânt Elisabeth Byrs.

Mai mult decât atât, la sfârşitul anului 2012, a crescut numărul atacurilor asupra camioanelor World Food Program care transportau ajutoare.

De asemenea, ONU a anunţat că numărul refugiaţilor sirieni a crescut cu aproape 100.000 în ultima lună, ajungând la  597.240, şi consideră că aproximativ patru milioane de persoane din Siria au nevoie de ajutor umanitar.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite