Costurile aventurii irakiene

„A meritat oare?" titra USA Today în ediţia din 30 august. Cotidianul făcuse un sondaj printre locuitorii din Ramadi, un oraş din centrul Irakului.

Principalele critici aduse ocupantului se refereau la securitate şi la dificultăţile economice. În 2003, am susţinut invadarea Irakului. Am crezut, de asemenea, că suplimentarea trupelor ordonată de George Bush în 2007 a fost un succes. Am fost convinsă că instaurarea democraţiei în Irak ar putea constitui cu adevărat un început al schimbării în Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, chiar dacă violenţa a scăzut, chiar dacă soldaţii americani se întorc în ţară, ne-am plătit foarte scump victoria- cu mult mai scump decât suntem dispuşi să admitem. În afara pierderilor umane şi financiare, acest conflict a indus şi alte costuri dificil de evaluat şi de clasat, în capul listei figurând reputaţia eficacităţii Americii.

Victoria a fost rapidă, dar ocupaţia s-a transformat în haos. Insurecţia a luat prin surprindere Washingtonul. Pentagonul se certa cu diplomaţii americani, iar militarii nu vorbeau limba locală. Astfel, gestionarea ocupaţiei a fost percepută, în Irak şi peste tot în lume, ca o perfectă demonstraţie a incompetenţei noastre şi ca un exemplu de prostie şi cruzime - mai ales după scandalul Abou Ghraib, apărut în 2004. În urmă cu doi ani, un sondaj al Marshall Fund din Germania arăta că, pentru un mare număr de aliaţi ai noştri nu „invazia" în sine, ci „gestiunea proastă" a acesteia a constituit principala piatră de moară în Irak.

Aşa că nu trebuie să ne mire că puterea Americii de a forma o coaliţie a slăbit drastic. Participarea la războiul din Irak l-a costat în alegeri pe fostul premier britanic Tony Blair şi a răsturnat guvernul spaniol. După ce s-a bucurat iniţial de un larg sprijin, ocuparea Irakului a devenit nepopulară chiar şi în ţări reputate ca proamericane, precum Italia şi Polonia. Aproape niciuna din ţările ce au participat la coaliţie nu s-a ales cu vreun avantaj economic sau diplomatic. Niciuna nu s-a bucurat de vreo favoare din partea Washington-ului, nici măcar Georgia, care a trimis 2.000 de oameni în Irak, dar nu a primit sprijinul Statelor Unite în timpul conflictului cu Rusia din 2008. Aşa că, în viitor, va fi mult mai dificil să convingem fostele membre ale coaliţiei să se mai bată alături de noi.

Anne Applebaum „The Washington Post“ (sua) 2 septembrie 2010