Coreea de Sud se pregăteşte pentru o schimbare de regim în Coreea de Nord | adevarul.ro

Coreea de Sud se pregăteşte pentru o schimbare de regim în Coreea de Nord

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele sud-coreean Lee Myung-Bak (foto) le-a cerut miniştrilor să se pregătească pentru orice schimbare bruscă ce ar putea interveni în Coreea de Nord, în condiţiile în care Kim

Preşedintele sud-coreean Lee Myung-Bak (foto) le-a cerut miniştrilor să se pregătească pentru orice schimbare bruscă ce ar putea interveni în Coreea de Nord, în condiţiile în care Kim Jong-Il pare să aibă probleme de sănătate.

Şeful statului a convocat miercuri o reuniune cu mai mulţi miniştri, în cursul căreia i-au fost comunicate informaţii despre atacul cerebral pe care l-ar fi suferit Kim Jong Il. "De asemenea, i s-a spus că nu a fost constatată nicio mişcare neobişnuită din partea armatei nord-coreene", a declarat ieri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei sud-coreene.

Preşedintele le-a cerut miniştrilor să fie pregătiţi, pentru reducerea la minimum a confuziei, "în cazul unor schimbări politice în Coreea de Nord", a mai spus sursa amintită.

Miercuri, un oficial sud-coreean a declarat că este "aproape sigur" că liderul de la Phenain are probleme de sănătate şi că a suferit o intervenţie chirurgicală după ce a fost victima unui atac cerebral.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite