Coreea de Nord a acceptat o ofertă a Sudului de a se întâlni pentru a dezbate un tratat de pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coreea de Nord a acceptat propunerea Coreei de Sud pentru discuţii oficiale privind o eventuală pace, fiind primul contact oficial care va avea loc între cele două ţări de mai bine de doi ani, relatează CNN.

Purtătorul de cuvânt al ministrului Unificării din Coreea de Sud, Baik Tae-hyun, a declarat că Phenianul a informat prin fax la 10.16 ora locală că a acceptat oferta Sudului de a iniţia discuţii.

Discuţiile faţă în faţă vor avea loc pe 9 ianuarie – la o zi distanţă de ziua de naştere a liderului nord-coreean Kim Jong-un – la Casa Păcii, aflată pe partea sud-coreeană în aşa numitul „sat al armistiţiului” – Panmunjom din zona demilitarizată coreeană (DMZ).

Purtătorul de cuvânt a mai precizat că cele două părţi au convenit să lucreze la detaliile discuţiilor „prin schimbul de documente”, adăugând că punctele de pe ordinea de zi vor fi „probleme legate de îmbunătăţirea relaţiilor inter-coreene şi Jocurile Olimpice de Iarnă care vor avea loc în Pyeongchang”.

Ultimele discuţii la nivel înalt dintre cele două părţi a fost reprezentată de o întâlnire ministerială adjunctă şi a avut loc în decembrie 2015.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite