Consiliul de Securitate al ONU se opune SUA în cazul reimpunerii sancţiunilor împotriva Iranului. Diplomat american: „S-au rătăcit şi au ajuns în compania teroriştilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul de Securitate al ONU FOTO EPA
Consiliul de Securitate al ONU FOTO EPA

Indonezia, ţară care asigură preşedinţia Consiliului de Securitate a ONU, s-a opus marţi solicitării SUA cu privire la reimpunerea sancţiunilor împotriva Iranului, notând că nu este în măsură să întreprindă acţiuni deoarece nu există un consens în rândul celor 15 membri, transmite Reuters.

Vinerea trecută, 13 membri ai Consiliului de Securitate al ONU şi-au exprimat opoziţia faţă de solicitarea SUA cu privire la reimpunerea sancţiunilor împotriva Iranului din cauza încălcării acordului nuclear din 2015. Cei 13 consideră demersul Washingtonului ca fiind nul, având în vedere că vrea să utilizeze un proces convenit în cadrul acordului nuclear iranian în condiţiile în care SUA s-au retras în urmă cu doi ani din acest tratat.

Aflând de decizia Indoneziei, ambasadoarea SUA la ONU Kelly Craft a declarat că „administraţia Trump nu se teme să fie într-o companie limitată în această privinţă”.

„Regret doar că ceilalţi membri ai acestui consiliu s-au rătăcit şi au ajuns acum să stea în compania teroriştilor”, a adăugat ea.

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declanşat joia trecută un proces de 30 de zile pentru reimpunerea tuturor sancţiunilor internaţionale asupra Iranului.

El a depus o plângere la Consiliul de Securitate al ONU în care acuză Iranul de încălcarea acordului nuclear din 2015.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite