Conferinţă internaţională asupra Kosovo, după modelul Dayton | adevarul.ro

Conferinţă internaţională asupra Kosovo, după modelul Dayton

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Germanul Wolfgang Ischinger, reprezentantul UE în troica Rusia-UE-SUA, care dezbate viitorul statut al provinciei Kosovo, a declarat că nu exclude organizarea unei conferinţe internaţionale pe

Germanul Wolfgang Ischinger, reprezentantul UE în troica Rusia-UE-SUA, care dezbate viitorul statut al provinciei Kosovo, a declarat că nu exclude organizarea unei conferinţe internaţionale pe acestă temă. "Nu excludem posibilitatea de a organiza o conferinţă cu părţile angajate în negocieri (...), dar aceasta nu va avea sens decât dacă obţinem până la sfârşitul lunii noiembrie suficient material pe baza căruia să negociem", a declarat, ieri, Ischinger într-un interviu acordat cotidianului "Vecernje Novosti".

Conferinţa, asemănătoare celei organizate la Dayton (SUA), pentru soluţionarea situaţiei din Bosnia-Herţegovina, ar urma să fie organizată în Europa, deoarece "Kosovo este o problemă europeană", a apreciat Ischinger. El a reamintit că "sarcina" negociatorilor sârbi şi albanezi din Kosovo este aceea de "a găsi un acord".

"Problema (statutul provinciei Kosovo) este de domeniul lor, sarcina lor este să găsească un acord şi să facă o propunere", a subliniat reprezentantul european.

Ischinger a subliniat că planul Ahtisaari, care prevede acordarea unei independenţe supravegheate provinciei Kosovo, rămâne "pe masa" negocierilor. Sârbii şi albanezii din Kosovo au convenit să se reîntâlnească pentru negocieri la 14 octombrie, la Bruxelles.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite