Comandantul Gărzilor Revoluţionare iraniene, ucis în Irak în urma unui raid aerian american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comandantul forţelor de elită ale Gărzilor Revoluţionare iraniene şi un înalt oficial al forţelor paramilitare irakiene au fost ucişi vineri dimineaţa în apropierea Aeroportului Internaţional din Bagdad în urma unui raid aerian ordonat de preşedintele american Donald Trump, relatează CNN şi Reuters. Iranul îl cataloghează drept atac terorist.

UPDATE. Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, a scris pe Twitter că „actul terorist al SUA” care a dus la asasinarea generalului Soleimani - ”cea mai eficientă forţă contra Daesh (ISIS), Al Nusrah, Al Qaeda şi alţii este o escaladare extrem de periculoasă şi nesăbuită. Statele Unite sunt responsabile pentru consecinţele actului său aventuros”.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a decretat trei zile de doliu naţional şi a jurat că SUA vor avea parte de „răzbunare extrem de dură” după aceste asasinate.

Şef al Forţei Quds al Gardienilor Revoluţiei, responsabil cu operaţiunile externe ale Republicii Islamice, generalul Soleimani juca un rol-cheie în negocierile politice pentru formarea unui guvern în Irak (citeşte mai multe despre cine era generalul ucis de SUA)

Ştirea Iniţială

Televiziunea al-Iraqiya a anunţat că Qassem Suleimani, comandantul forţelor de elită ale Gărzilor Revoluţionare iraniene şi aliatul său local, Abu Mahdi al-Muhandis, un comandant al miliţiei irakiene pro-iraniene Forţele Mobilizării Populare (PMF), s-au aflat printre cei ucişi într-un atac aerian lansat asupra convoiului lor în apropierea Aeroportului Internaţional din Bagdad. 

Potrivit The New York Times, au fost lansate atacuri în două rânduri la un interval de câteva ore, oficialii fiind ucişi după ce au coborât din avion şi s-au urcat în maşinile care i-au preluat de la aeroport.

Atacul a fost ordonat de preşedintele american Donald Trump şi a avut scopul de a „descuraja planificarea altor atacuri iraniene”, a transmis Pentagonul.

Eliminându-l pe Soleimani, omul-cheie al Iranului în Irak, conducătorul unei organizaţii considerată teroristă, SUA „au luat măsuri defensive decisive pentru a-şi proteja personalul american de peste graniţe”, a transmis Pentagonul, precizând că acesta „se pregătea să atace diplomaţi şi personal american detaşaţi în Irak”, în timp ce a fost în spatele uciderii a sute de americani şi aliaţilor săi în timpul războiului din Irak, dar şi al unei serii de atacuri din ultimele luni, cel mai recent având loc chiar pe 27 decembrie.

„Inamicii americani şi israelieni sunt cei responsabili pentru uciderea mujahedinilor Qassem Suleimani şi Abu Mahdi al-Muhandis”, a transmis un reprezentant al miliţiei irakiene Forţele Mobilizării Populare, potrivit Reuters.

Două maşini care aparţineau PMF au fost lovite de rachete, a spus o sursă din PMF şi un membru al forţelor de securitate irakiene.  Seful de protocol al PMF a fost de asemenea ucis. Militarii irakieni au declarat că trei rachete au fost lansate asupra aeroportului.

Televiziunea de stat irakiană a transmis că  Soleimani „a fost martirizat într-un atac lansat de America asupra aeroportului din Bagdad în această dimineaţă”.

Joi secretarul american al apărării Mark T. Esper avertizase că forţele americane vor lansa atacuri preventive asupra forţelor paramiliare pro-iraniene din Irak şi Siria în cazul în care aceste grupuri plănuiesc în continuare atacuri asupra bazelor militare şi personalului american din regiune.

Forţele Mobilizării Populare (PMF) este o grupare paramilitară şiită formată din foşti membri ai miliţiei având legături cu Iranul – aceştia împreună cu susţinătorii lor au încercat să atace săptămâna aceasta ambasada SUA.

Înfiinţată în 2014 pentru a lupta contra ISIS, gruparea paramilitară irakiană a fost recunoscută oficial de către Irak ca trupe millitare independente care răspund direct primului-ministru.

Atacul vine la câteva zile după ce forţele americane au bombardat trei avanposturi din Irak şi Siria ale miliţiei pro-iranieine Hezbolah în urma morţii săptămâna trecută a unui contractor american într-un atac cu rachetă asupra unei baze din oraşul irakian Kirkuk.

Marţi, membri ai miliţiei pro-iraniene au luat cu asalt ambasada americană, într-un atac în care diplomaţii americani au rămas blocaţi înauntru peste 24 de ore. Trump a spus că Iranul va fi făcut responsabil pentru orchestrarea protestelor şi vandalizarea ambasadei.

Imagine indisponibilă

Înainte de anunţul Pentagonului, Donald Trump a postat pe Twitter imaginea steagului american, fără alte comentarii.

Phillip Smyth, un expert american în grupări armate şiite, a declarat pentru AFP că atacul va avea ramnificaţii mai profunde decât operaţiunea americană din 2011 în urma căreia a fost ucis bin Laden sau cea din 2019 în care liderul statului islamic Abu Bakr al-Baghdadi a fost ucis, aceasta fiind „o decapitare majoră, cea mai mare dintre toate, care nu se compară cu nicio alta”.

Feisal Istrabadi, Fondatorul Centrului pentru Studiul Orientului Mijlociu  al Universităţii Indiana a spus că guvernul irakian va fi slăbit considerabil din pricina faptului că atacul s-a petrecut pe teritoriul său, el exprimându-şi îngrijorarea că SUA nu au niciun plan: 

„Se vor crea oportunităţi pentru destabilizarea ţării. S-a petrecut ceva uriaş, care se va răsfrânge în intregul Orient Mijlociu. Faptul că a avut loc chiar pe pământ irakian înseamnă că Irakul va deveni un câmp de luptă pentru Iran şi SUA. M-am temut că aşa se va întâmpla”.

Pe aceeaşi temă:

Consecinţele uciderii celui mai influent general din Orientul Mijlociu într-un raid american la Bagdad

VIDEO Cine era generalul Qassem Soleimani, ucis de americani la Bagdad. Un amestec de James Bond şi Erwin Rommel

    

Doi dintr-o lovitură. Cine era personajul ucis de americani în Bagdad alături de bunul său prieten generalul Soleimani

 

SUA le cer cetăţenilor americani să „părăsească imediat“ Irakul

 

După uciderea generalului Soleimani, sângerosul lider şiit Moqtada Sadr şi-a reactivat miliiţiile care au semănat teroare în rândurile soldaţilor americani

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite