Cleric jihadist, mentor al teroriştilor Al Qaeda, critică dur Statul Islamic pentru incendierea pilotului iordanian: „Nicio religie nu face aşa ceva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abu Mohammed al-Maqdesi, considerat mentorul spiritual al multor militanţi Al-Qaeda, a criticat acţiunile Statului Islamic imediat după ce a fost eliberat din închisoare FOTO arrahmah.com
Abu Mohammed al-Maqdesi, considerat mentorul spiritual al multor militanţi Al-Qaeda, a criticat acţiunile Statului Islamic imediat după ce a fost eliberat din închisoare FOTO arrahmah.com

Un cleric jihadist, binecunoscut în cercurile Al-Qaeda, a criticat dur militanţii Statului Islamic pentru că l-au ars de viu pe pilotul iordanian. „Acest lucru nu e acceptabil în nicio religie“, spune el.

Abu Mohammed al-Maqdesi, considerat mentorul spiritual al multor militanţi Al-Qaeda, a criticat acţiunile Statului Islamic imediat după ce a fost eliberat din închisoare. El a petrecut peste trei luni închis în Iordania, notează „Associated Press“.

Iordania a intensificat atacurile împotriva Statului Islamic drept răzbunare 

Eliberarea lui Al-Maqdesi din închisoare, dar şi critica acerbă la adresa Statului islamic au venit într-un moment în care guvernul iordanian încearcă să câştige popularitate pentru decizia de a intensifica raidurile aeriene împotriva grupării teroriste, ca răspuns la uciderea pilotului.

În Amman, câteva mii de persoane, inclusiv Regina Rania a Iordaniei, au demonstrat pentru a-şi arăta susţinerea faţă de Regele Abdullah al II-lea şi faţă de deciziile lui de a înteţi atacurile asupra teroriştilor. 

La începutul săptămânii, teroriştii Statului islamic au făcut publice imagini care îl arătau pe pilotul iordanian cum arde de viu închis într-o cuşcă. Iordanienii au fost şocaţi, dar şi înfuriaţi, solicitând răzbunarea omului ucis. Astfel, deşi Iordania era în coaliţia condusă de SUA împotriva Statului Islamic, ţara şi-a intensificat raidurile aeriene ca răspuns la uciderea pilotului.

Fost mentor al teroriştilor: „Nicio religie, niciun om nu acceptă aşa ceva“

Într-un interviu dat postului de radio iordanian Roya, clericul Al-Maqdesi a spus că arderea pilotului „nu este acceptată de nicio religie şi de niciun om“. Preotul a indicat că a fost implicat în tratativele care s-au purtat pentru eliberarea pilotului capturat după ce avionul lui s-a prăbuşit în Siria, în luna decembrie.

Iordania a oferit un schimb de prizonieri, dar după publicarea imaginilor a fost foarte clar că pilotul fusese executat în ianuarie. Al-Maqdesi a spus că teroriştii nu au fost serioşi privind un schimb de prizonieri. „În timpul comunicărilor mele cu ei, au minţit şi s-au eschivat. S-au comportat ca şi cum ar fi interesaţi de un schimb, dar de fapt nu era aşa“.

Clericul a criticat Statul Islamic şi pentru că a declarat un „califat“ în regiunile pe care le controlează din Siria şi din Irak. Un califat, sau un stat condus după legea islamică ar trebui să unească musulmanii, însă militaţii sunt o forţă distructivă, a spus Al-Maqdesi.

În urmă cu un deceniu Al-Maqdesi a fost considerat un mentor pentru filiala Al-Qaeda din Irak, considerată precursoarea Statului islamic. Totuşi, clericul s-a dezis de protejaţii lui din cauza metodelor folosite de gruparea teroristă, printre care se numărau şi atacuri la adresa altor musulmani. 

Iordania l-a arestat pe Al-Maqdesi în octombrie 2014, după ce a criticat participarea ţării la coaliţia condusă de americani care viza Statul Islamic. Iordania, care se învecinează cu Siria şi cu Irak, s-a alăturat coaliţiei în luna septembrie.

Bombe iordaniene cu mesaje pentru terorişti

Zeci de avioane de luptă iordaniene au participat la intensificarea raidurilor aeriene împotriva Statului Islamic. Se pare că acestea au lovit centre de antrenament şi depozite de arme. 

Piloţii avioanelor de luptă au notat mesaje pe bombele aruncate peste terorişti. Unul dintre piloţi a scris cu o cretă pe o bombă: „Pentru voi, duşmanii Islamului“. „Acesta este începutul şi veţi cunoaşte iordanienii“, se arată şi într-un mesaj al televiziunii de stat din Iordania.

Potrivit rapoartelor, în timp ce avioanele de luptă se întorceau în Iordania, ele au zburat şi pe deasupra satului din care provenea pilotul Muath al-Kaseasbeh, cel care a fost ars de viu de militanţii SI. Zborul pe deasupra satului pilotului a coincis cu o vizită a regelui Abdullah al II-lea la rudele celui ucis, notează „The Independent“

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite