Cine trage sforile în Iran? Noul centrul de greutate al puterii de la Teheran după moartea lui Khamenei

A apărut un vid de putere în regimul iranian și cine ia, de fapt, deciziile? În timp ce războiul intră în a patra săptămână, aceste probleme modelează politica și strategia militară occidentală. Răspunsul la aceste întrebări ar putea dezvălui motivul pentru care oprirea prematură a războiului este riscantă, întrucât un regim cu mult mai extremist decât al lui Ali Khamenei ar putea deveni o certitudine, se arată într-o analiză The Telegraph.

FOTO X

În ultima lună, Statele Unite și Israelul au eliminat o bună parte dintre cei mai înalți oficiali ai Republicii Islamice, inclusiv pe liderul suprem Ali Khamenei. Fiul său, Mojtaba Khamenei, care i-a succedat oficial, a fost de asemenea vizat și se crede că a supraviețuit la limită. Cu toate acestea, absența sa totală din spațiul public de la preluarea puterii i-a determinat pe mulți să bănuiască că ar putea fi grav rănit și s-ar afla în afara procesului decizional, cel puțin pentru moment.

În ciuda provocării unor pierderi severe, analiștii atrag atenția că există în continuare un grad ridicat de coordonare între birocrația guvernamentală, armată și aparatul de informații - cei trei piloni cheie care susțin Republica Islamică. Pe fondul relatărilor potrivit cărora Washingtonul ar negocia cu un „adevărat factor de putere” din interiorul regimului, în cercurile de decizie occidentale a apărut ideea că un nou lider influent ar fi apărut în culise.

Atenția s-a concentrat în mare parte asupra lui Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele parlamentului și veteran al IRGC. Însă în ceea ce privește Iranul, răspunsul evident este rareori cel corect. Ahmad Vahidi, noul șef al IRGC, ce împărtășește viziunea absolutistă a lui Ali Khamenei, este mai probabil să fie figura care  trage sforile din umbră.

Spre deosebire de Ghalibaf, care a ieșit public cu declarații, Vahidi a rămas în umbră de la începutul războiului, iar acest fapt nu este întâmplător, se arată în analiză The Telegraph. Dat fiind parcursul său, multe argumente pledează în favoarea faptului că el acționează ca elementul-cheie în lanțul de comandă al regimului, iar supraviețuirea sa este esențială pentru continuitatea acestuia. Cu mult înainte de conflict, Ali Khamenei i-ar fi încredințat lui Vahidi sarcina de a face planuri de militarizare suplimentară a regimului - iar dacă regimul reușește să supraviețuiască, nu ar mai exista niciun obstacol în calea viziunii sale asupra unei Republici Islamice mult mai radicală și extremistă decât până acum.

Ascensiunea noului șef al Gardienilor Revoluției

Influența lui Vahidi se întinde pe decenii în structurile militare, de informații și administrative ale Iranului. Și-a început cariera în anii 1980 în Biroul de Informații al IRGC, devenind ulterior adjunct pentru informații și fiind selectat într-un grup secret însărcinat să-l însoțească pe Khamenei în Coreea de Nord pentru a obține tehnologie nucleară și de rachete.

În timpul războiului Iran-Irak, a făcut parte din Cartierul Ramadan al IRGC, o unitate înființată în scopul de a clădi rețele islamiste militante la nivel global. După ce Khamenei a devenit lider suprem în 1989, l-a numit pe Vahidi primul comandant al Forței Quds, brațul extern al IRGC, o recunoaștere clară a loialității sale.

Sub conducerea lui Vahidi, IRGC a fost asociat cu atacuri majore la nivel internațional, inclusiv atentatul din 1994 asupra unui centru cultural evreiesc din Argentina și atacul din 1996 asupra Khobar Towers din Arabia Saudită. De asemenea, ar fi coordonat antrenarea unor combatanți islamiști în Europa în timpul războiului din Bosnia. Aceste activități au dus la includerea sa pe lista persoanelor urmărite de Interpol în 2007.

Ulterior, Vahidi a intrat în guvern, servind sub președintele Mahmoud Ahmadinejad ca adjunct al ministrului apărării și apoi ministru al apărării, perioadă în care a jucat un rol cheie în extinderea programelor balistice și nucleare ale Iranului. De asemenea, a consolidat prezența țării în America Latină, în special Venezuela și ar fi avut legături cu operațiuni de trafic de narcotice, o afacere profitabilă pe care IRGC a justificat-o printr-o prismă ideologică: să provoace daune pe termen lung societăților occidentale necredincioase.

Influența sa a continuat sub președintele Ebrahim Raisi, când, în calitate de ministru de interne, a înlocuit numeroși oficiali civili cu comandanți IRGC. Aceste măsuri au dat roade, îmbunătățind coordonarea guvernului cu aparatul represiv al IRGC și, ulterior, facilitând reprimarea protestelor, inclusiv cele din 2022 pentru drepturile femeilor, intitulate „Woman Life Freedom”.

Ahmad Vahidi este noul comandant al Gardienilor Revoluției FOTO profimedia

Unul dintre cele mai importante, dar mai puțin cunoscute roluri ale lui Vahidi coincid cu momentul numirii la conducerea Universității Supreme de Apărare Națională a Iranului, în 2018, când a fost însărcinat să elaboreze un plan pentru militarizarea completă a statului teocratic.. Elementul central al acestui efort a fost crearea Școlii de Guvernanță Shahid Beheshti, deschisă exclusiv personalului militar și menită să asigure că viitoarea elită politică provine din rândurile armatei, fiind antrenată sub supravegherea Gardienilor Revoluției.

Analiștii spun că această viziune militarizată ar putea fi acum aproape de implementare, ceea ce nu ar însemna nicidecum sfârșitul teocrației, ci o extensie militară a clerului, se arată în analiză, adică un sistem în care conducerea clericală este din ce în ce mai mult impusă de armată.

În concluzie, departe de a submina puterea lui Mojtaba Khamenei, Vahidi ar putea fi una dintre figurile-cheie care să-i susțină conducerea în timpul războiului. Comparativ cu Ghalibaf, a cărui influență de marcată de rivalități politice, Vahidi are parte de o acceptare mai largă în cadrul aparatului de securitate. În acest context, nu ar fi doar un alt comandant, ci persoana care ține sistemul unit, în timp ce SUA caută mai degrabă figuri vizibile din cadrul regimului.

Din acest punct de vedere, oprirea războiului acum ar putea fi o greșeală. Deși costurile pe termen scurt sunt semnificative, riscurile pe termen lung ale menținerii actualului sistem ar putea fi mult mai mari. Un regim condus de Mojtaba Khamenei și Ahmad Vahidi nu este de așteptat să devină cu timpul mai prudent sau pragmatic, ba dimpotrivă,  ar putea deveni opusul: un regim mai dur, mai militarizat și mai periculos, în mod similar unei Coree de Nord islamistă.

Pe măsură ce conflictul continuă, întrebarea centrală nu mai este doar dacă sistemul iranian va supraviețui, ci ce formă va lua dacă rămâne în picioare și ce va însemna asta pentru restul lumii.