Cine clipește primul? Iranul vede prelungirea armistițiului ca pe o victorie. Teheranul crede că timpul este de partea sa

Liderii iranieni consideră că pot rezista unui impas prelungit mai mult decât președintele Donald Trump, chiar dacă această strategie riscă să aibă consecințe economice severe pentru populație, scrie The New Yor Times.

Islamabadul încă așteaptă delegatiile Iranului și SUA pentru negoceiri/FOTO:X

În zilele premergătoare negocierilor propuse pentru încheierea conflictului, Washingtonul și Teheranul au făcut schimb de amenințări și declarații dure, într-o confruntare diplomatică intensă. Din perspectiva Iranului, decizia lui Trump de a prelungi armistițiul pe termen nedefinit echivalează cu un prim pas înapoi.

Negocierile planificate nu au mai avut loc, iar Trump a anunțat extinderea încetării focului pentru a oferi timp Iranului să răspundă cerințelor americane. Pentru conducerea de la Teheran, această evoluție confirmă convingerea că este dispusă să suporte costurile conflictului mai mult decât adversarul său.

În ciuda pagubelor semnificative provocate de atacurile americano-israeliene, oficialii iranieni cred că pot face față blocadei navale impuse de SUA mai mult timp decât poate Washingtonul tolera închiderea Strâmtorii Ormuz — un punct vital pentru comerțul global cu energie.

Iranul gândește conflictul în termeni de luni, în timp ce administrația americană în săptămâni

Expertul Ali Vaez afirmă că Iranul gândește conflictul în termeni de luni, în timp ce administrația americană și economia globală operează pe un orizont de săptămâni.

De la începutul războiului, Iranul a restricționat majoritatea traficului maritim prin strâmtoare, afectând aproximativ o cincime din fluxul global de petrol și cantități importante de gaze naturale. Consecințele sunt resimțite la nivel mondial, inclusiv prin creșteri de prețuri și penurii de produse esențiale.

După o primă rundă de negocieri fără rezultat, Statele Unite au impus o blocadă navală pentru a limita exporturile de petrol ale Iranului. Cauzele eșecului discuțiilor rămân disputate: Washingtonul acuză lipsa de coeziune a conducerii iraniene, în timp ce Teheranul susține că refuzul SUA de a ridica blocada a făcut imposibil dialogul.

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a calificat blocada drept „act de război” și a acuzat SUA de încălcarea armistițiului.

În paralel, tensiunile continuă să crească. Garda Revoluționară iraniană a anunțat capturarea unor nave comerciale, iar oficiali iranieni au sugerat represalii directe, într-o logică de tip „navă pentru navă”.

Teheranul, dispus să-și sacrifice populația

Ambele părți susțin că au avantajul și că pot dicta condițiile unei eventuale înțelegeri. Potrivit analistului Abdolrasool Divsallar, această percepție reciprocă reduce șansele reluării rapide a negocierilor.

În același timp, efectele conflictului devin tot mai vizibile la nivel global. Companii aeriene precum Lufthansa reduc zborurile din cauza costurilor ridicate ale combustibilului, iar piețele resimt impactul perturbărilor din aprovizionare.

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, avertizează că blocada ar putea afecta grav industria petrolieră iraniană, inclusiv prin limitarea capacității de stocare și producție.

Totuși, analiștii atrag atenția că economia iraniană — deja fragilă înainte de conflict — ar putea suferi pierderi majore. Potrivit economistului Mahdi Ghodsi, pagubele ar putea duce la o scădere semnificativă a capacității de producție și la pierderea a milioane de locuri de muncă.

Deprecierea monedei naționale și lipsa resurselor pentru reconstrucție agravează situația, în timp ce sancțiunile limitează accesul Iranului la finanțare externă.

La nivelul populației, efectele sunt deja evidente: creșterea șomajului, lipsa medicamentelor și dificultăți economice tot mai acute.

Cu toate acestea, majoritatea experților consideră că aceste presiuni nu vor determina o schimbare de strategie la Teheran. Potrivit lui Vaez, conducerea iraniană este concentrată în primul rând pe propria supraviețuire și tratează conflictul ca pe o confruntare existențială cu Statele Unite, indiferent de costurile suportate de populație.