„Sunt epuizați”. Seria de câștiguri ale Rusiei a luat sfârșit, spun ucrainenii din prima linie

0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pentru prima dată, după patru ani de lupte, ucrainenii din prima linie au sentimentul că lucrurile încep să se schimbe pe front, relatează CNN, citând mărturiile soldaților.

Ucraina a preluat inițiativa în război foto shutterstock
Ucraina a preluat inițiativa în război foto shutterstock

„Vedem și simțim o schimbare de atitudine în rândul rușilor de pe front. Sunt epuizați”, a declarat pentru CNN Kirilo Bondarenko, un ofițer din grupul Lazăr, care luptă în zona Zaporojie.

„Am reușit să recuperăm și să întoarcem situația”, spune el despre evoluțiile din ultimele luni, care au început să se simtă și pe front. Nu este doar o senzație. Ultimele succese conturează o nouă realitate.

Luna trecută, Ucraina a avut o reușită extraordinară, dacă se ține cont de mersul războiului de până acum, în care Rusia părea să cucerească continuu teritorii: pentru prima dată, a eliberat mai mult teritoriu decât a cucerit Rusia. Este prima pierdere netă de teritoriu pentru armata invadatoare din august 2024, când armata ucraineană lansa îndrăzneața sa incursiune în regiunea Kursk.

Această reușită nu ține de dimensiunea teritoriului eliberat - în plus, Rusia ocupă în continuare controlează aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei - ci de faptul că armata ucraineană pare să fi recuperat inițiativa.

Această turnură este o problemă pentru Rusia și pentru Vladmir Putin care și-a construit până acum narațiunea războiului în jurul ideii că victoria sa este „inevitabilă”: mai devreme sau mai târziu, armata rusă va reuși să ocupe și să revendice militar întreaga regiune Donbas.

Pe aceeași narațiune a unui avans lent, dar sigur, dar s-a bazat de altfel și tactica de negociere a Moscovei.

.„Întreaga premisă a tacticii de negociere a lui Putin este apelul la acest război cognitiv pentru a convinge Occidentul că nu are rost să sprijine Ucraina și că ar trebui pur și simplu să convingă Ucraina să cedeze acum tuturor cererilor Rusiei”, a explicat Christina Harward, de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Or, ceea ce întâmplă „demontează, de fapt, întreaga narațiune”.

Cifre-record pentru armata ucraineană

Ultimele luni au fost un „record” în ceea ce privește succesele Ucrainei de-a lungul liniei frontului, a spus marți ministrul ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov.

Potrivit acestuia, în lunile martie și aprilie, 35.000 de ruși au fost eliminați pe front astfel că Rusia „nu are suficiente forțe pentru a continua operațiunile ofensive. Armata ucraineană îi epuizează pe ruși”, a subliniat el.

Această serie de succese nu este întâmplătoare și poate fi atribuită în bună parte superiorității în materie de drone. Acum războiul cu drone e total, fiind purtat pe trei fronturi: pe câmpul de luptă - prin atacuri cu rază scurtă asupra pozițiilor rusești de pe linia frontului; în adâncul Rusiei - prin lovituri cu rază lungă de acțiune asupra infrastructurii petroliere ce finanțează războiul; respectiv, mai recent, prin loviturile cu rază medie de acțiune, vizând logistica Rusiei.

.„Am văzut o creștere cu adevărat dramatică a numărului acestor lovituri pe care le desfășoară ucrainenii. Afectează logistica Rusiei. Dacă aceasta este acum constant amenințată de lovituri ucrainene cu drone, acest lucru îi va amenința, încetini și îngreuna semnificativ logistica”, , a punctat analista de la ISW.

Aceeași observație a făcut-o Volodimir Zelenski recent: loviturile cu rază medie asupra logisticii aratei ruse - de la depozite și posturi de comandă până la sisteme de apărare antiaeriană - reprezintă principala prioritate a Kievului, motiv pentru care Ucraina crește numărul contractelor și producția.

Confirmarea a venit și de pe front. 

În acest sens, un ofițer de rang înalt din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), având indicativul Bankir, a declarat pentru CNN că, în ciuda atacurilor Rusiei în direcția Zaporijie, Ucraina a reușit să recâștige parțial controlul asupra unor zone cucerite de Rusia cu câteva luni în urmă.

Ofensiva armatei ruse a încetinit la un nivel critic: va dura 30 de ani pentru a cuceri Donbasul

„În sectorul nostru sunt desfășurate mai multe multe unități diferite. Această parte a frontului este menținută datorită eforturilor coordonate ale tuturor forțelor de apărare - de la infanteria care ține pozițiile până la dronele care operează constant și lovesc inamicul”, a explicat el.

Un front saturat de drone

Sunt atât de multe drone pe front încât soldații abia se pot mișca - o realitate dăunătoare pentru ambele părți, dar o problemă care afectează mai serios trupele ruse, care nu mai pot susține ritmul de uzură de până acum.

Este motivul pentru care infanteria rusă, în grupuri mici, încearcă să se infiltreze în zone aflate sub control ucrainean și să creeze astfel iluzia unor progrese constante. 

Eventual reușesc să ridice drapelul rus în așa-numită zonă gri a nimănui care definește actuala linie a frontului, dar nu pot menține poziția prea mult timp.

„Rușii le raportează constant comandanților că au capturat diverse sate, dar, în realitate, nu sunt acolo. Îi împingem constant afară de acolo. Loviturile noastre cu rază medie, pe care le desfășurăm continuu, ne ajută foarte mult în această privință”, a spus Bondarenko.

Un rollercoaster

Ucraina a obținut succese importante și în spatele liniei frontului, prin intensificarea loviturilor pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructura de petrol și gaze pentru a o împiedica să profite de creșterea prețului petrolului pe fondul războiului din Iran.

Totodată, aceste lovituri în adâncime a adus războiul mult mai aproape de rușii obișnuiți. Dar și atacurile Rusiei asupra orașelor ucrainene au devenit furibunde, provocând victime civile.

Dmitro, operator de drone în Brigada 79 a Ucrainei, a dezvăluit pentru CNN că realitatea de zi cu zi de pe front este „un rollercoaster emoțional”. 

Deși fiecare succes tactic crește moralul trupelor, soldații din prima line sunt permanent îngrijorați pentru cei dragi de acasă în contextul atacurilor zilnice asupra zonelor locuite și infrastructurii civile vitale.

Anul trecut a fost declarat cel mai mortal pentru civilii ucraineni din 2022 încoace: 2.500 de morți, potrivit Organizației Națiunilor Unite.

Dar în primele luni ale anului s-au înregistrat chiar mai mulți morți - în fiecare lună numărul fiind în creștere. Dar acum războiul este simțit dur și de ruși, nu doar de ucraineni.

Zelenski: Ucraina a interceptat 94% dintre dronele și 73% dintre rachetele lansate de Rusia în două zile de bombardamente continue. „Provocarea principală este balistica”

„Când lovim orașe rusești, cu clădirile și uzinele lor, oamenii din Rusia recunosc că există război”, spune Dmitri. „Iar mai târziu, în aceeași zi, suntem loviți îngrozitor în mai multe locuri, cu multe victime. Este pur și simplu un haos fără sfârșit”.

Dincolo de victoriile tactice pe care ucrainenii au reușit să le obțină în ultimele luni, Rusia și-a pus singură bețe în roate, de pildă, după ce au pierdut accesul la rețeaua de sateliți Starlink, dezactivând și Telegram, aplicația de mesagerie criptată folosită pe scară largă de militarii de pe linia frontului pentru comunicații militare.

În plan intern, războiul începe să fie problematic și nepopular. Problemele economice se adâncesc, rușii sunt nemulțumiți de întreruperile internetului, în timp ce atacurile ucrainene provoacă îngrijorare. În același timp, costul uman crește. Recent, publicațiile ruse de opoziție Mediazona și Meduza au publicat noi estimări ale pierderilor Rusiei: până la 352.000 de ruși ar fi fost uciși de la lansarea invaziei pe scară largă.

Niciuna din tabere nu publică cifre oficiale, dar cifrele estimate în cazul Ucrainei ar fi între 100.000 și 150.000 de morți.

În concluzie, sunt semne bune pentru Ucraina. Dar este încă război și sezonul de primăvară cu vegetația sa înfloritoare ar putea reduce vizibilitatea pentru operatorii ucraineni de drone și oferi mai multă acoperire infiltratorilor ruși.

Ucraina a mai purtat contraofensive de amploare - acestea au fost spectaculoase, dar nu au adus o victorie. În orice caz, dacă nu câștigă decisiv, cel puțin nu pierde atât de mult ca Rusia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite