Cinci militari ucişi într-un „atac terorist” desfășurat în Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ofiţer al armatei irakiene şi patru soldaţi au murit luni în atacul asupra poziţiei lor din provincia Salaheddine (centru), au indicat responsabili din Ministerul Apărării, scrie AFP, scrie AGERPRES.

Irak FOTO: Shuttershot
Irak FOTO: Shuttershot

Aceștia au precizat că militarii au fost ucişi „în timp ce dejucau un atac terorist”.

„Terorişti ai grupării Stat Islamic au atacat” un post al armatei din satul Mtebija, „omorând patru soldaţi şi pe comandantul unităţii”, a comunicat o sursă din cadrul serviciilor de securitate, sub protecţia anonimatului.

În 2014, Stat Islamic (SI) a reușit să preia controlul asupra unor regiuni întregi din Irak şi Siria vecină, proclamându-şi califatul acolo şi semănând teroare.

Gruparea a fost învinsă în Irak în 2017 de forţele irakiene susţinute de o coaliţie militară condusă de SUA, apoi în 2019 a pierdut teritoriile pe care le controla în Siria în faţa forţelor kurde sprijinite de Statele Unite.

Dar elemente ale Statul Islamic sunt în continuare capabile, din baze implantate în zone îndepărtate, să organizeze atacuri şi ambuscade.

Într-un raport publicat în ianuarie, Naţiunile Unite au estimat că SI mai are „între 3.000 şi 5.000 de luptători” în Irak şi Siria.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite