China este ţara cu cele mai multe condamnări la moarte: 5.000 de execuţii în 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele 5.000 de execuţii înregistrate în China în 2009 fac ca gigantul asiatic să ocupe prima poziţie din lume, în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei cu moartea, sentinţă la care au fost condamnate 5.679 de persoane din toată lumea pe parcursul anului trecut, transmite sâmbătă Efe.

ONG-ul italian 'Nessuno tocchi Caino', care militează împotriva aplicării pedepsei capitale, a prezentat la Roma un raport potrivit căruia în China au fost realizate 88 la sută din execuţiile înregistrate la nivel mondial în 2009, pe locurile următoare situându-se Iranul, cu cel puţin 402 execuţii şi Irakul - cu minimum 77.

'Chiar dacă pedeapsa capitală continuă să fie considerată în China un secret de stat, în ultimii ani au apărut ştiri, provenite şi din surse oficiale, conform cărora condamnările la moarte dictate de tribunale s-au diminuat cu până la 30 la sută, faţă de anul anterior', menţionează
raportul.

'Diminuarea numărului execuţiilor capitale a devenit mai semnificativă începând cu luna ianuarie 2007, când a intrat în vigoare reforma legislativă potrivit căreia orice condamnare la moarte dispusă de tribunalele de rang inferior trebuie revizuită de Curtea Supremă'', se precizează în raport.

Curtea Supremă chineză a anulat 15 la sută din condamnările la moarte pe care le-a examinat în 2007, dar şi 10 la sută din cele revizuite în 2008.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite