Cel puțin 57 de palestinieni uciși în Gaza. Hamas analizează planul lui Trump pentru încetarea războiului
0Cel puţin 57 de palestinieni au fost ucişi joi, 2 octombrie, în Fâşia Gaza, în urma atacurilor israeliene şi a schimburilor de focuri, au anunţat oficiali din domeniul sănătăţii. Printre victime se află şi un angajat al organizaţiei Medici Fără Frontiere, ucis în timp ce aştepta un autobuz în oraşul Deir al-Balah.

Potrivit Spitalului Nasser din sudul Gaza, citat de Associated Press, 29 de persoane au murit în urma tirurilor israeliene, 14 dintre ele fiind ucise într-un coridor militar unde au loc frecvent incidente armate legate de distribuţia de ajutoare. Spitalul Martirilor Al-Aqsa din Deir al-Balah a raportat 16 decese, iar Spitalul Shifa din Gaza a anunţat cinci morţi şi mai mulţi răniţi, în timp ce armata israeliană desfăşoară o ofensivă majoră asupra oraşului. Alte spitale au raportat încă şapte victime.
Între timp, Hamas analizează propunerea preşedintelui american Donald Trump privind încetarea războiului, transmite sursa citată. Planul prevede ca Hamas să returneze toţi cei 48 de ostatici – dintre care Israelul crede că doar maxim 20 mai sunt în viaţă –, să renunţe la putere şi să se dezarmeze.
În schimb, Israelul ar urma să elibereze sute de prizonieri palestinieni şi să oprească ofensiva militară. Premierul Benjamin Netanyahu a acceptat propunerea, însă aceasta nu prevede crearea unui stat palestinian.
Un oficial Hamas a declarat sub anonimat că unele puncte ale planului sunt „inacceptabile”, fără a oferi detalii, precizând că răspunsul oficial va fi transmis după consultări cu alte facţiuni palestiniene. Qatarul şi Egiptul, mediatori-cheie, au afirmat că mai multe elemente necesită negocieri suplimentare.
Pe teren, armata israeliană a anunţat că a interceptat majoritatea celor peste 40 de nave dintr-o flotilă de activişti care încerca să spargă blocada asupra Gazei şi să livreze ajutoare umanitare. Printre pasageri se aflau activista Greta Thunberg şi câţiva parlamentari europeni, care, potrivit Ministerului israelian de Externe, sunt în siguranţă şi urmează să fie deportaţi.
În Cisiordania ocupată, un militant palestinian a fost ucis şi altul arestat, după un atac cu maşină şi arme de foc asupra unui punct de control israelian. Armata a precizat că niciun soldat nu a fost rănit.