Culisele planului ambițios al Libanului de a dezarma Hezbollah

Noul guvern libanez, format în urma acordului de încetare a focului dintre Israel și Hezbollah anul trecut, are în vedere un plan ambițios susținut de SUA, de dezarmare a tuturor grupărilor armate nestatale din Liban, relatează Foreign Policy, într-o analiză a stadiului actual al acestui efort.

Cel mai important dintre aceste grupuri este Hezbollah, iar figura emblematică a grupării șiite, Hassan Nasrallah, rămâne liderul spiritual al Hezbollah.

„Categoric trebuie să continuăm să luptăm”, a spus Ali Nassif, proprietarul unui restaurant din Dahiyeh, bastionul Hezbollah din suburbiile sudice ale Beirutului. „Trebuie să-i onorăm martiriul.”

Când Israelul l-a ucis pe Nasrallah în Dahiyeh în septembrie anul trecut – lovind un centru de comandă subteran cu zeci de proiectile capabile să distrugă buncăre – a fost spulberat sentimentul de mândrie și invincibilitate al grupării, dar Hezbollah rămâne sfidătoare.

Noul lider al grupării, Naim Qassem, a declarat că „nu va exista viață” în Liban dacă guvernul va încerca să confrunte sau să elimine Hezbollah. Prim-ministrul libanez, Nawaf Salam, a catalogat afirmația drept o „amenințare voalată de război civil”. Pe de altă parte, gruparea a fost fermă: nu va discuta despre dezarmare atâta timp cât Israelul ocupă și bombardează în Liban.

La începutul lui august, administrația Trump a prezentat Libanului un plan de dezarmare etapizat, în cadrul căruia Israelul ar urma să oprească atacurile asupra țării și să se retragă din cinci poziții din sudul Libanului. Pe 7 august, cabinetul libanez a aprobat un plan al armatei libaneze aliniat îndeaproape cu propunerea SUA. Emisarul american Tom Barrack a salutat decizia drept un „prim pas” care impune „Israelului să respecte acea strângere de mână egală”.

Săptămâna trecută, Barrack a făcut însă o mărturisire uluitoare într-un interviu acordat publicației The National News. Întrebat ce motivație are Hezbollah să se dezarmeze, el a spus: „Zero, adică aceasta este problema, mai ales când Israelul atacă pe toată lumea... Pe măsură ce lucrurile avansează, argumentul [Hezbollah] devine din ce în ce mai puternic, acesta fiind: suntem aici pentru a-i proteja pe libanezi de Israel.”

În lipsa lipsei de conformitate a Hezbollahului față de dezarmare, guvernul libanez pregătește acum armata pentru posibilitatea utilizării forței - o perspectivă considerată mult timp o anatemă într-o țară marcată de 15 ani de război civil (1975-1990). Dar în timp ce Hezbollah refuză să coopereze, guvernul a obținut concesii limitate din partea facțiunilor palestiniene moderate pentru a preda o parte din arme în schimbul unor promisiuni vagi de îmbunătățire a drepturilor lor civile.

Încercarea de a convinge facțiunilor palestiniene militante să se dezarmeze, darămite pe cele ale Hezbollah, s-a dovedit însă zadarnică. Iar dacă, în aceste condiții, statul nu este dispus să se angajeze într-o confruntare armată, Libanul va rămâne într-o stare de incertitudine, în care Israelul continuă să atace selectiv Hezbollah, crescând riscul ca situația să degenereze într-un alt război în toată regula.

Confruntări între tabere în tabere de refugiați

Pe 3 septembrie, au izbucnit lupte în Burj al-Barajneh, o tabără de refugiați palestinieni din Beirut, soldate cu rănirea a două persoane. Ciocnirile armate sunt șocant de frecvente în tabere, unde guvernul și armata nu au o prezență semnificativă, lăsând diverse facțiuni să se lupte între ele pentru control și legitimitate. 

Cu mai puțin de o săptămână înainte, militanții Fatah se întâlniseră cu armata libaneză chiar în acel loc pentru a preda o serie de arme, inclusiv grenade propulsate cu rachetă și alte arme de calibru mic. A fost a treia astfel de acțiune de când președintele palestinian Mahmoud Abbas, el însuși membru al Fatah în Cisiordania, a încheiat în luna mai un acord cu președintele libanez Joseph Aoun pentru cooperare în domeniul dezarmării. Într-o declarație comună, cei doi lideri au declarat că împărtășesc „credința că era armelor în afara controlului statului libanez s-a încheiat”.

Odată ce treci de poartă, diversitatea facțională a Burj al-Barajneh devine evidentă. Portrete de martiri, bannere și alte iconografii sunt peste tot. Întreaga constelație de partide palestiniene este reprezentată: Hamas, Jihadul Islamic Palestinian, Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei și multe altele. O tabără de refugiați poate duce cu gândul la rânduri de corturi, dar în Liban, majoritatea taberelor palestiniene există de mai bine de 75 de ani și sunt acum grupuri dense de clădiri cu două sau trei etaje.

În Liban, palestinienii sunt încă considerați refugiați de către stat, chiar dacă majoritatea s-au născut aici și au moștenit statutul de când familiile lor au fugit în 1948. Guvernul plănuiește să adopte până la sfârșitul anului o legislație pentru a îmbunătăți drepturile palestinienilor la muncă și la proprietate, dar nu le va acorda cetățenia.

Ciocnirea din 3 septembrie a avut loc între două familii, dintre care una era afiliată Fatah, a declarat un palestinian local, Taha Ashi, în vârstă de 22 de ani, care locuiește în Dahiyeh. În videoclipurile care circulă online, se pot auzi focuri de armă automate și explozii.

„Infracțiunile din tabără fac ca dezarmarea să fie o perspectivă binevenită”, a spus Ashi. „Am fost jefuit sub amenințare cu arma în Dahiyeh înainte. M-am apărat cumva”, a spus el. „Va fi mult mai bine când vom avea Armata și poliția să prevină aceste incidente.”

Cum se raportează principalele coaliții palestiniene la dezarmare

Însă cele două coaliții palestiniene majore din Liban au păreri împărțite în ceea ce privește cooperarea în domeniul dezarmării.

OEP, care include și Fatah, este aliniată cu Abbas și cooperează în general în domeniul dezarmării. Alianța Forțelor Palestiniene (APF), care include Hamas, se opune vehement acestei politici. APF a fost înființată la Damasc în 1993 de către facțiuni care au respins Acordurile de la Oslo și a fost puternic susținută de regimul Assad.

„De la căderea lui Bashar al-Assad în decembrie anul trecut, OEP a devenit forța dominantă din Burj al-Barajneh”, a declarat Badie al-Habet, un reprezentant local al Fatah. S-a oprit la un monument dedicat palestinienilor uciși în 1985, când milițiile libaneze susținute de regimul Assad au asediat tabăra pentru a-i alunga pe loialiștii OEP. Unchiul lui Habet este înmormântat acolo.

„Așa cum a spus președintele nostru [Abbas], aceste arme și-au îndeplinit scopul și nu mai sunt utile pentru confruntarea cu Israelul. Dimpotrivă, ele reprezintă o povară pentru palestinieni”, a spus Habet. Acordul de la Cairo din 1969 a recunoscut statutul armat al palestinienilor din Liban și le-a permis să efectueze raiduri transfrontaliere împotriva Israelului. Dar palestinienii din Liban nu mai au resursele sau, pentru mulți, dorinția de a lansa atacuri împotriva Israelului.

„Credem în armata libaneză și în guvernul Libanului și am stabilit noi relații cu toate partidele libaneze - de la extrema dreaptă până la extrema stângă”, a adăugat el.

Pe 5 septembrie, a izbucnit un conflict armat în tabăra de refugiați Shatila, de data aceasta în urma unei dispute între traficanți de droguri, soldată cu rănirea a trei persoane. Shatila este cunoscută pentru una dintre cele mai mari atrocități ale Războiului Civil Libanez, când o miliție creștină aliată cu Israelul, Forțele Libaneze, a luat cu asalt tabăra și a masacrat mii de oameni în septembrie 1982. Masacrul a avut loc la scurt timp după ce Statele Unite au mediat un acord pentru dezarmarea taberelor - un argument adus de palestinienii care se opun actualului plan de dezarmare susținut de SUA.

Astăzi, Forțele Libaneze sunt un partid politic în loc de o miliție și sunt unul dintre cei mai importanți susținători ai dezarmării. „Nu există cale de întoarcere la o situație în care să avem miliții alături de armată - fie că este vorba de Hezbollah, palestinieni sau orice alt grup”, a declarat Marc Saad, purtător de cuvânt al partidului.

Aproximativ 25.000 de oameni locuiesc în Shatila, care are mai puțin de o zecime de kilometru pătrat, potrivit lui Naji Dawali, membru Fatah și secretar al Comitetului Popular al taberei, aliniat cu OEP. Hamas și aliații săi APF au propriul comitet rival în Shatila - care este responsabil pentru gestionarea apei - în timp ce comitetul OEP se ocupă de electricitate, a spus Dawali. Ambele grupuri se coordonează în probleme externe și de securitate, a spus el, fără a oferi detalii.

Mahmoud Hashem, în vârstă de 62 de ani, a supraviețuit masacrului de la Shatila și încă locuiește în tabără. „Aceste ciocniri îi fac pe oameni să se declare sătui și să ceară să le ia armele și să lase statul să intre. Dar noi am cerut întotdeauna asigurări reale că nu vom fi uciși”, a spus el.

Potrivit lui Habet, este posibil ca armata libaneză să înceapă patrularea taberelor alături de forțele de securitate palestiniene, dar nu a fost luată o astfel de decizie. Dacă guvernul nu poate impune o nouă paradigmă de securitate în tabere și nu poate consolida Fatah, atunci o Hamas puternic înarmată ar putea profita de condiția slăbită a Fatah.

Armata libaneză confiscă arme

După armistițiul din noiembrie 2024 și căderea regimului Assad la scurt timp după aceea, armata libaneză a început să confiște în liniște arme de la Hezbollah și de la facțiunile palestiniene, înainte ca măcar să fie prezentat un plan oficial de dezarmare.

„În Liban existau cinci tuneluri afiliate regimului sirian, unele în suburbiile sudice ale Beirutului, altele în Valea Bekaa, care au fost folosite de [APF]. După căderea regimului sirian, armata libaneză a preluat tunelurile și a confiscat armele”, a declarat Ahmad Loufti, un reprezentant al PFLP la Shatila.

În sudul Libanului — unde Hezbollah a suferit cele mai mari pierderi în războiul de anul trecut — armata declară că a demontat sute de depozite de arme, depozite și tuneluri, multe dintre ele abandonate. Armata le-a descris  drept misiuni de „căutare și cercetare”. Gradul de informare sau cooperare al Hezbollah este neclar,  dar grupul nu a predat oficial niciunul dintre arsenalurile sale.

Pe 9 august, la scurt timp după ce cabinetul libanez a cerut armatei să elaboreze un plan de dezarmare, armata a încercat să cucerească un depozit de arme Hezbollah din sudul Libanului. În timp ce trupele intrau în instalație, a avut loc o explozie, ucigând șase soldați. Potrivit lui Hanin Ghaddar, cercetător senior la Institutul Washington (SUA), citând surse din armată, explozivii au fost mâna Hezbollah. Acest incident ar putea prefigura costul sângeros al unei confruntări la scară largă cu Hezbollah, care pare dispusă să lupte pentru a păstra cele mai importante părți ale arsenalului său.

Hezbollah opune rezistență și prin influența sa în cadrul statului. Pe 5 septembrie, cabinetul libanez s-a întrunit din nou pentru a discuta planul Armatei. Dar înainte ca acesta să poată fi prezentat, cinci miniștri șiiți, inclusiv cei din Hezbollah, au plecat în semn de protest. Ministrul libanez al Informațiilor, Paul Morcos, a declarat că Armata va începe implementarea planului, „dar în conformitate cu capacitățile disponibile, care sunt limitate în ceea ce privește logistica, resursele materiale și umane”. Planul prevede că dezarmarea în sudul Libanului va fi finalizată până la sfârșitul anului, dar nu oferă un calendar pentru restul țării. Detaliile implementării sunt secrete.

În noaptea aceea, se auzeau elicoptere militare zburând deasupra Beirutului, în timp ce străzile din Dahiyeh erau inundate de susținători  Hezbollah. „Cu sufletul nostru, cu sângele nostru, ne sacrificăm pentru tine, Nasrallah”, scandau ei.

„Ceea ce prevăd este un proces prelungit”, a declarat jurnalistul Al Jazeera, Ali Harb, într-un  podcast recent. „Armata libaneză va găsi ascunzători ale armelor, poate într-un mod coregrafiat, și le va confisca. Dar nu văd o... ciocnire la nivel național între armata libaneză și Hezbollah.”

Însă Ghaddar spune că, dacă armata libaneză nu dezarmează Hezbollah, atunci Israelul o va face. „O confruntare între armată și Hezbollah nu este la fel de costisitoare ca o confruntare între Hezbollah și Israel”, a spus ea.

Anarhia și diviziunea sectară au marcat Libanul timp de decenii, iar în ritmul actual de dezarmare, situația va rămâne aceeași. Dezarmarea Fatah în Beirut arată că se poate negocia cu grupurile armate nestatale, dar numai cu cele aflate într-o poziție de negociere slabă. Dacă dezarmarea rămâne tributară impasului politic - Hezbollah insistând că armele sale sunt esențiale pentru rezistența față de Israel, iar statul rămânând precaut în fața confruntării - perspectiva păcii, atât cu Israelul, cât și în Liban, rămâne impalpabilă.