Cel mai sărac preşedinte din lume a dat 100 de pesos unui cerşetor
0
„Cel mai sărac preşedinte din lume“, Jose Mujica, ce va conduce Uruguayul până în martie 2015, este recunoscut pentru stilul său de viaţă spartan şi pentru faptul că-şi donează aproape tot salariul organizaţiilor caritabile. De curând, liderul i-a dat o bancnotă de 100 de pesos unui bărbat ce îi ceruse o monedă.
„Nu am o monedă, dar nu plânge“, i-a spus preşedintele Uruguayului unui cerşetor ce l-a abordat înaintea unui interviu. Jose Mujica i-a oferit cerşetorului o hârtie de 100 de pesos (echivalentul a 15 lei), moment în care cerşetorul i-a spus că şi-ar dori ca Mujica să fie preşedinte pe viaţă, potrivit „Huffington Post“.
Mujica a fost numit „cel mai sărac preşedinte“
Preşedintele Uruguayului, José Mujica, este o excepţie. El şi-a început cariera politică ca luptător de gherilă, opunându-se guvernării de atunci. A fost împuşcat de şase ori înainte de a fi arestat în 1972, cu un an înainte ca ţara sa să cadă sub conducere dictatorială. A fost torturat şi a petrecut în total 14 ani în închisoare, inclusiv perioade îndelungate la izolare şi doi ani pe fundul unei fântâni, notează „Huffington Post“.
În vârstă de 78 de ani, Mujica a renunţat la palatul prezidenţial în care îl aşteptau 42 de angajaţi şi a optat pentru o locuinţă simplă, unde el împreună cu soţia trăiesc de ani de zile. Casa este situată pe o parcelă de teren unde cultivă crizanteme pentru a fi vândute în pieţele locale, potrivit „New York Times“.
Atunci când a preluat scaunul prezidenţial, în 2010, averea sa era de 1.800 de dolari, adică valoarea Volkswagenului „broscuţă“ din 1987, pe care îl avea în garaj. Cel mai sărac preşedinte din lume nu poartă

niciodată cravată şi donează 90% din salariul său, în special unui program de locuinţe pentru săraci. Politica sa de radicalism „cuminte“ a reprezentat o schimbare majoră faţă de zilele în care lupta cu arma în mână pentru a da jos guvernarea de atunci.
Într-adevăr, dacă există vreo ţară din America de Sud care şi-a permis ca preşedintele să conducă o „broscuţă“ şi să nu fie păzit de un întreg alai de bodyguarzi, aceasta este Uruguay. Este cea mai puţin coruptă ţară din regiune. „Deşi infracţiunile sunt o îngrijorare în creştere, ca peste tot în lume, Uruguay rămâne un concurent de temut la titlu de cea mai sigură ţară a continentului latin“, susţinea „New York Times“ în 2013.
Guvernarea lui Mujica a stârnit şi controverse
Cu toate acestea, stilul de guvernare al lui Mujica nu a mulţumit pe toată lumea. Sub conducerea lui José Mujica, Uruguay a atras atenţia doar prin încercarea de a legaliza marijuana şi căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Tot el a aprobat una dintre cele mai cuprinzătoare legi din regiune privind avortul şi a promovat folosirea surselor de energie regenerabilă.
Propunerea de a legaliza marijuana a declanşat o dezbatere aprinsă, iar sondajele indicau faptul că cei mai mulţi uruguayeni se opuneau deciziei. „E o ruşine că avem un astfel de preşedinte. Legalizarea marijuanei este absurdă! Ar trebui să-şi vadă de florile lui“, a declarat o pensionară de 78 de ani, care locuieşte lângă Mujica şi care chiar l-a votat în 2009.
Ulterior, Mujica a atras furia câtorva politicieni, după ce a vândut o reşedinţă prezidenţială dintr-o staţiune balneară, pe motiv că proprietatea era „inutilă“. Preşedintele ales al Uruguayului, Tabaré Vázquez, care va prelua funcţia în martie 2015, spunea despre Mujica că „vorbeşte limba omului de rând, a săracului, a celui aflat în nevoie“.
Ca multe altă ţări ale Americii Latine, Uruguay este umbrit de Brazilia şi Argentina, cele mai mari economii din regiune. Totuşi, multe companii de investiţii din lume îşi dau seama acum că această ţară are potenţial pe termen scurt, mediu şi lung. Un interes mare al investitorilor va atrage parteneriate de peste tot din lume. În plus, FMI a spus despre mica ţară că este un model de creştere spectaculoasă şi de politici macroeconomice prudente.
Citeşte şi:
Uruguayul are un nou preşedinte, Tabaré Vazquez
Tabaré Vasquez este noul preşedinte al Uruguayului potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor prezidenţiale de duminică, socialistul primind aproximativ 55,5% din voturile exprimate, informează „Le Monde”.
Cel mai sărac preşedinte din lume explică de ce bogaţii nu au ce căuta în politică
„Am inventat ceea ce numit democraţie reprezentativă, în care spunem că majoritatea este cea care decide. Aşa că mi se pare normal ca aceia care conduc o ţară să trăiască în aceleaşi condiţii cu majoritatea care-i votează, şi nu cu minoritatea bogată”, explică Jose Mujica, preşedintele Uruguayului, cunoscut în întreaga lume pentru stilul modest de viaţă.
Cel mai "sărac" preşedinte din lume
În mod normal, preşedintele unui stat se bucură de o serie de avantaje materiale care îl distanţează de electoratul său. BBC scrie despre Jose Mujica, preşedintele care "donează cea mai mare parte din salariul său" şi locuieşte la o fermă.