Ce ar putea însemna prăbuşirea regimului de la Kabul pentru China. Are Beijingul motive să se teamă de talibani?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
China şi Afganistan FOTO SHUTTERSTOCK
China şi Afganistan FOTO SHUTTERSTOCK

De când preşedintele american Joe Biden a anunţat în luna aprilie retragerea trupelor americane din Afganistan, s-a vorbit mult despre modul în care ar putea profita China de oportunitatea de a umple vidul de putere lăsat de SUA astfel încât să-şi extindă prezenţa şi influenţa în această ţară, relatează CNN într-o analiză.

Argumentele în acest sens s-au înmulţit după întâlnirea la nivel înalt dintre ministrul de externe chinez şi liderii talibanii, luna trecută. Doar că în faţa scenelor haotice de pe aeroportul din Kabul, generate de evacuarea personalului diplomatic şi a cetăţenilor americani şi ai altor ţări, China ar putea mai degrabă să perceapă un risc iminent pentru sine decât o oportunitate.

În cadrul acelei întâlniri (iulie) ministrul chinez de externe Wang Yi a remarcat că talibanii „vor juca un rol important în procesul de reconciliere paşnică şi reconstrucţie a Afganistanului”.

Totuşi, cum Afganistanul este vecinul Chinei, iar aceasta a investit considerabil în regiune, problemele de securitate create de întoarcerea abruptă a talibanilor sunt mai presante imediat decât interesele strategice pentru viitor.

„China nu tinde să perceapă Afganistanul prin prisma oportunităţilor, ci atenţia ei e aproape în totalitate îndreptată asupra gestionării ameninţărilor", a explicat Andrew Small, consultant în cadrul think tank-ului German Marshall Fund din Washington, într-un interviu acordat Consiliului European pentru Relaţii Externe.

Beijingul s-a arătat mult timp prudent faţă de prezenţa militară americană în Afganistan, ţară cu care împarte o frontieră de 80 de kilometri în Xinjiang (vest) la capătul coridorului îngust Wakhan, care se extinde până în China şi desparte Tadjikistanul de Pakistan. În realitate însă, China a fost unul dintre principalii beneficiari ai stabilităţii relative pe care SUA au adus-o în regiune în ultimele două decenii. 

Îngrijorarea Chinei este mai cu seamă legată de faptul că Afganistanul ar putea deveni o bază pentru terorişti şi extremişti ce vor lupta pentru independenţa regiunii Xinjiang, predominant musulmană. Este o problemă prioritară pe care China a pus-o în discuţie la întâlnirea de luna trecută cu liderii talibanii. Aceştia au răspuns că ei „nu vor permite niciunei forţe să folosească teritoriul afgan pentru a se antrena în acţiuni în detrimentul Chinei”.

Doar că riscurile de securitate nu apar neapărat la graniţe. În ultimii ani, China a investit puternic în Asia Centrală prin programul său privind infrastructura şi dezvoltarea relaţiilor comerciale.  Or, un efect de contaminare al ascensiunii la putere a talibanilor asupra militanţilor islamişti ar putea periclita interesele economice şi strategice în regiunea ceva mai extinsă.

„Deşi regimul de la Beijing are o raportare pragmatică la realităţile puterii din Afganistan, agenda ideologică a talibanilor nu a fost niciodată comodă pentru China. Guvernul chinez se teme de un posibil efect inspiraţional al succesului talibanilor în Afganistan, care s-ar putea extinde în rândul militanţilor din toată regiunea asiatică, inclusiv în rândul talibanilor pakistanezi”, a evidenţiat Andrew Small.

Acea ameninţare de securitate de care se teme China a fost pusă în lumină luna trecută de uciderea a nouă muncitori chinezi într-un atac sinucigaş din Pakistan -unul din cele mai grave atacuri în care au fost implicaţi cetăţeni chinezi aflaţi peste graniţe. Islamabadul anunţa atunci că atacul a fost comis de „talibanii pakistanezi din Afganistan”.

Disconfortul Beijingului în legătură cu posibilele consecinţe negative ale situaţiei din Afganistan s-a reflectat în declaraţiile Ministerului său de Externe, care a criticat în repetate rânduri SUA pentru a fi acţionat „iresponsabil” în „retragerea sa precipitată”.

În acelaşi timp, Beijingul a semnalat că nu are vreo intenţie să trimită trupe în Afganistan pentru a umple vidul de putere lăsat în urmă de SUA, aşa cum au sugerat unii analişti. Într-un articol publicat duminică tabloidul controlat de stat Global Times a citat experţi respingând aceste speculaţii drept „complet neîntemeiate”.

„Cea mai mare măsură pe care o poate lua China este să evacueze cetăţenii chinezi dacă apare o criză umanitară masivă sau să contribuie la reconstrucţia şi dezvoltarea ţării după război prin derularea unor proiecte în cadrul programului său de comerţ şi infrastructură pentru centuri şi drumuri. Însă numai atunci când siguranţa şi stabilitatea socială sunt restabilite în ţara devastată de război", se arată în articolul din Global Times. 

Mass-media chineze au prezentat situaţia din Afganistan ca o „umilinţă” importantă pentru SUA şi s-a folosit de ea pentru a susţine superioritatea politicii Chinei de aşa-zis „neamestec” în afacerile interne ale altei ţări. Aceste principii-cheie ale politicii sale externe au fost stabilite de fostul premier Zhou Enlai, în anii 1950.

„Schimbarea drastică a situaţiei din Afganistan este, fără îndoială, o lovitură grea pentru SUA. Este o proclamare a eşecului complet al intenţiei SUA de a remodela Afganistanul. Această înfrângere a SUA este o demonstraţie chiar mai clară a impotenţei SUA decât Războiul din Vietnam. SUA sunt într-adevăr ca un tigru de hârtie", subliniază editorialul din Global Times.

Nenumărate analize recente din media de stat au descris ţara ca „cimitirul imperiilor”, ceea ce arată că Beijingul e îndeajuns de conştient de costurile necesare participări la situaţia complicată de securitate din Afganistan.

Astfel că în loc să urmeze modelul SUA, China va adopta probabil o atitudine pragmatică faţă de Afganistan. Prin faptul că a făcut publică vizita delegaţiei talibane în China, Beijingul transmite mesajul că e dispusă să recunoască şi să trateze cu guvernul taliban atâta vreme cât asta convine intereselor proprii. 

Luni, Ministerul Chinez de Externe a comunicat că spera ca talibanii să-şi respecte promisiunile în sensul unei „tranziţii line” şi a „împiedicării oricăror acte teroriste şi infracţionale”.

„Situaţia din Afganistan a suferit schimbări majore, iar noi respectăm voinţa şi alegerea poporului afgan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului în cadrul unei conferinţe de presă.

Încrederea Beijingului în comunicarea cu talibanii s-a reflectat în mod concret la Kabul, având în vedere că, în timp ce SUA şi aliaţii săi făceau eforturi să-şi evacueze ambasadele, doar China şi Rusia păreau a fi decis altminteri.

Într-un comunicat transmis duminică, ambasada Chinei la Kabul a informat că a solicitat părţilor din Afganistan să „protejeze siguranţa cetăţenilor chinezi, a instituţiilor, ca şi a intereselor. De asemenea, a reamintit, după ce a precizat că nu au fost cazuri de răniţi sau de victime chineze,  necesitatea de a „urmări îndeaproape situaţia de securitate, creşterea măsurilor de siguranţă şi şi-a sfătuit cetăţenii să rămână în interior”.

La conferinţa de presă de luni, Hua a confirmat faptul că ambasada chineză din Kabul este în continuare operaţională, precizând însă faptul că majoritatea cetăţenilor chinezi au fost evacuaţi ]n prealabil.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite