Câteva motive pentru un divorţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciodată relaţiile dintre cele două ţări nu au fost mai tensionate.

Dar, având în vedere interesele comune, cuplul americano-pakistanez trebuie cu orice preţ să evite divorţul. Este întotdeauna trist să vezi cum o poveste de dragoste este torpilată de trădare şi sfârşeşte sub un noian de reproşuri. Exact acest lucru se întâmplă acum între SUA şi Pakistan. Cum am putea trece peste acest moment ? Acesta este întrebarea pe care şi-o pun politicienii din ambele capitale. Ambele ţări au fost dezamăgite de relaţia lor - fiecare pare incapabilă să înţeleagă ceea ce nu este pe placul celeilalte - dar au interese comune care trebuie puse înainte de orice.

„Există puncte de fricţiune, dar nu ruptură", susţine Husain Haqqani, ambasadorul Pakistanului în SUA, care a lucrat din greu pentru a evita un astfel de deznodământ, mergând până la sfidarea militarilor de la Islamabad.

 În ceea ce-i priveşte pe responsabilii americani, mulţi dintre ei sunt de acord cu comentariile diplomatului pakistanez. Odată ce perioada de declin va trece, relaţia nu va mai fi niciodată la fel, ci cu mai mult respect din partea americanilor faţă de independenţa Pakistanului. Acest lucru este bun, chiar şi din punct de vedere al intereselor americane. Îmbrăţişarea SUA a devenit sufocantă, iar armata pakistaneză a fost văzută de către opinia publică ca un lacheu al Washingtonului. A fost o sursă tot mai mare de ruşine naţională şi indignare, comparabilă cu furie care a dus la căderea lui Hosni Mubarak, în Egipt.

Atunci când analizăm evenimentele recente din Pakistan, este esenţial să ţinem cont de câteva realităţi de bază: nu este surprinzător faptul că pakistanezii au arestat persoane suspectate că ar fi informatori ai CIA, chiar dacă au ajutat la prinderea lui Bin Laden. Nici o ţară nu ar tolera ca cetăţenii săi să lucreze pentru servicii de informaţii străine (fie chiar şi pentru cele ale unui serviciu prieten şi cu bune intenţii). Amintiţi-vă doar  că americanul  Jonathan Pollard, care a spionat pentru Israel este în continuare în spatele gratiilor într-o închisoare din SUA de peste douăzeci de ani. Apoi, patru din cei cinci informatori arestaţi în Pakistan au fost eliberaţi ulterior. Este legitimă critica pakistanezilor împotriva a ceea ce ei văd ca o ameninţare la adresa suveranităţii lor. În orice ţară, armata este un simbol al independenţei şi de mândrie naţională. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite