Carla Del Ponte părăseşte în semn de protest Comisia ONU care investighează încălcările drepturilor omului în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta procuroare pentru crime de război, Carla Del Ponte, a anunţat că părăseşte o comisie ONU care investighează încălcările drepturilor omului în Siria, spunând că această comisie „nu face absolut nimic”.

„Mi-am scris scrisoarea de demisie şi o voi trimite în zilele următoare”, a declarat Del Ponte ziarului elveţian Blick. Ea a fost membră a comisiei timp de cinci ani, criticând atât forţele preşedintelui Bashar al-Assad, cât şi pe cale care luptă contra sa în războiul civil de şase ani din Siria. Fostă procuroară a tribunalelor internaţionale care au investigat atrocităţile din Rwanda şi Iugoslavia, Del Ponte spune că crimele din Siria sunt mai grave. 

Fostul procuror al Tribunalului penal internaţional pentru fosta Iugoslavie, acuză Consiliul de securitate că "nu vrea să stabilească adevărul privind situaţia din Siria". Del Ponte spune că din 2011 de când există Comisia de anchetă independentă privind Siria - comisie în care ea a intrat în 2012 - aceasta "nu a obţinut nimic. 

Nu pot face parte dintr-o comisie care nu a făcut nimic. Sunt frustrată, abandonez! Mi-am scris déjà demisia pe care am s-o trimit în următoarele zile" spune magistrata.

Comisia din care face parte Carla del Ponte este prezidată de un brazilian şi a emis deja mai multe rapoarte. Membrii ei nu au fost însă niciodată lăsaţi de autorităţile de la Damasc să pună piciorul în Siria.

Del Ponte estimează că la început, în 2011, conflictul din Siria era uşor de descris. "Răul - guvernul - era de o parte şi Binele - opoziţia - de cealaltă parte. Azi, toţi sunt în Siria de partea Răului. Guvernul Assad a comis crime teribile contra umanităţii şi a folosit arme chimice. Opoziţia este ea, formată doar din extremişti şi terorişti" mai afirmă Carla del Ponte, o magistrată care s-a făcut cunoscută prin impulsivitatea ei şi felul direct de a spune lucrurilor pe nume.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite