Capitalismul corupt din Ucraina

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul Timoşenko reprezintă un precedent extrem de periculos.

În Ucraina se formează o combinaţie periculoasă de autoritarism şi capitalism corupt. Scopurile pe care le urmăreşte preşedintele Viktor Ianukovici nu sunt clare deloc. În urmă cu şapte ani a avut loc „Revoluţia portocalie", care a dat multor oameni speranţa că ţara se poate transforma într-o democraţie veritabilă. De atunci însă libertăţile democratice au fost reduse constant, fostul premier şi muza revoluţiei, Iulia Timoşenko, a fost arestată, iar regimul preşedintelui Viktor Ianukovici a fost izolat de comunitatea internaţională. Statul ucrainean se află în plin proces de disoluţie. Ţara este condusă acum de o mână de oligarhi grupaţi în jurul lui Ianukovici. Ei manipulează alegerile, controlează presa şi modelează instituţiile statului în funcţie de propriile lor interese economice. 

Orice s-ar apune despre Timoşenko, este clar că nu se află acum după gratii pentru infracţiunile de care este acuzată, ci pentru că şi-a pierdut puterea. Cazul ei reprezintă un precedent extrem de periculos, care instituie o regulă clară: câştigătorul ia totul, înfrântul merge la închisoare. Este greu de spus cum va evolua cazul Iuliei Timoşenko, dacă Ianukovici va ceda presiunilor exercitate de Uniunea Europeană şi de Statele Unite şi o va elibera pe aceasta, eliminând-o definitiv de pe scena politică a Ucrainei.

Dacă UE decide ca la summitul Ucraina-UE din 19 decembrie să semneze un acord de asociere cu Kievul, din cauza detenţiei lui Timoşenko, consecinţele negative pentru ţară vor fi unele pe termen lung. Preşedintele Ianukovici nu reacţionează la presiunile europene, chiar dacă o apropiere de UE ar mări influenţa politică a ţării. Poate că lui Ianukovici nu-i place UE, pentru că a salutat Revoluţia portocalie care a dus la prăbuşirea sa. Poate că a învăţat de la omologul său din Belarus, Alexandr Lukaşenko, că UE nu are influenţă asupra politicii din statele nemembre. Oricum, la primul semnal pozitiv venit din Belarus, UE a iertat şi uitat absolut toate actele dictatoriale ale lui Lukaşenko. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite