Cântăreţ nigerian condamnat la moarte prin spânzurare pentru blasfemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cântăreţ din Kano, Nigeria, a fost condamnat la moarte prin spânzurare pentru blasfemie împotriva profetului Muhammad, relatează BBC.

Tânărul Yahaya Sharif-Aminu, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit vinovat pentru blasfemie după ce acesta a distribuit o înregistrare video pe WhatsApp, în care apărea cântând o melodie peiorativă la adresa profetului Mohammad. 

Sharif-Aminu nu a negat acuzaţiile care i se aduc în urma distribuirii materialului video şi poate face apel împotriva verdictului oferit de judecătorul Khadi Aliyu Mihammad Kani. Doar una dintre condamnările la moarte pronunţate de instanţele Sharia din Nigeria a fost executată, după reintroducerea pedepsei în anul 1999.

După apariţia melodiei în mediul virtual, protestatarii au incediat casa cântăreţului de gospel islamic. Aceştia cer autorităţilor să ia măsuri drastice împotriva cântăreţului. Versurile melodiei sunt considerate o blasfemie deoarece cântăreţul laudă un imam din frăţia musulmană Tijaniya, pe care îl consideră mai presus faţă de Mohammad. 

Idris Ibrahim, liderul protestatarilor, a declarat pentru BBC că această judecată va servi ca un avertisment pentru alte persoane care încearcă să urmeze exemplul lui Yahaya.

 "Când am auzit sentinţa am fost atât de fericit pentru că a demonstrat că protestul nostru nu a fost în zadar.", a declarat Idris Abrahim.

Instanţele Sharia  sunt folosite în peste 12 state in nordul Nigeriei, dar numai musulmanii sunt judecaţi în acest sistem de justiţie. Instanţa Sharia are şi propria sa Curte de Apel care tratează aspecte civile şi penale ce implică persoane musulmane. Toate măsurile luate în instanţele Sharia pot fi contesteate în curţiile seculare ale Nigeriei şi la Curtea Supremă.

În 2016 a fost pronunţată ultima oară o condamnare la moarte în cadrul tribunalului Sharia. Adulazeez Inyass a fost condamnat pentru blasfemie împotriva islamului. Sentinţa nu a fost executată, condamnatul fiind în continuare în arest. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite