Cancelarii europene şi oficiali europeni , cu ochii pe România
0Raportul Comisiei Europene privitor la MCV (mecanismul de cooperare şi verificare) în domeniul Justiţiei va fi publicat în a doua jumătate a lunii iulie şi va include referiri la evoluţiile politice recente care au legătură cu statul de drept şi independenţa sistemului judiciar.
Raportul Comisiei Europene (CE) privitor la MCV în domeniul Justiţiei, care va fi publicat în a doua jumătate a lunii iulie, va include referiri la evoluţiile politice recente care au legătură cu statul de drept şi independenţa sistemului judiciar, a declarat Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei.
„Sigur, noi urmărim evenimentele politice recente din România cu mare atenţie, deşi evoluţiile sunt foarte rapide. Noi ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la unele acţiuni care au legătură cu statul de drept şi independenţa sistemului judiciar. Statul de drept şi independenţa deciziilor judiciare sunt parte a MCV şi ne vom asigura că raportul va acoperi aceste probleme", a declarat Gray.
Întrebat dacă în raport ar putea fi incluse şi referiri la procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, Gray a arătat că nu poate să comenteze această ipoteză, însă în raportul MCV vor fi cuprinse elemente referitoare la independenţa Curţii Constituţionale a României.
Krichbaum îi scrie lui Barroso
Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei de afaceri europene a Bundestagului, i-a cerut preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, declanşarea procedurii de infringement împotriva României şi suspendarea votului său în Consiliul European în urma subminării statului de drept şi democraţiei.
„Vă scriu cu mare îngrijorare în legătură cu situaţia politică actuală din România. Ultimele evoluţii indică faptul că România se îndreaptă spre o „democraţie ghidată".
În ultimele săptămâni, structurile politice au fost alterate cu o viteză rapidă. Statul de drept a fost subminat, independenţa sistemului judiciar a fost pusă sub semnul întrebării, iar structurile alese democratic au fost suspendate", afirmă deputatul CDU Krichbaum, într-o scrisoare adresată lui Barroso pe 4 iulie.
El consideră că situaţia din România, de asalt la adresa democraţiei în sine, depăşeşte evenimentele care au fost criticate pe drept în Ungaria în acest an, fiind necesare acţiuni la nivel european mai dure decât cele care au vizat Budapesta.
Şi eurodeputaţii Alain Lamassoure şi Elmar Brok, preşedinţii unor comisii din Parlamentul European, cer Comisiei Europene să urmărească atent evoluţia politică de la Bucureşti şi să prezinte un raport care ar putea conduce la suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul European.
Germania: Într-un comunicat de presă transmis de ambasada Germaniei la Bucureşti se spune că „ Guvernul Federal observă cu atenţie recentele evoluţii din politica internă a României şi se aşteaptă ca partidele şi instituţiile politice din România să acţioneze, bazându-se pe principii democratice şi ale statului de drept, chiar şi în contextul acestei situaţii tumultuoase.
Acest fapt vizează, îndeosebi, şi respectarea independenţei Curţii Constituţionale a României.Europa este o comunitate de valori care trebuie să funcţioneze în litera legii, dar şi în spirit democratic.
Guvernul Federal nu ia poziţie referitor la afirmaţii ale unor europarlamentari germani, independenţi".
Franţa Parisul a îndemnat Guvernul din România „să respecte valorile democratice şi statul de drept", relatează AFP.
„Toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) sunt obligate să respecte atât valorile democratice şi statul de drept, cât şi echilibrul puterilor în cadrul instituţiilor lor", a declarat într-o conferinţă de presă Bernard Valero, purtătorul de cuvânt al ministerului.
„Românilor le revine să se pronunţe asupra procedurilor în curs", s-a limitat să precizeze purtătorul de cuvânt, pe această temă.
Italia: Ministrul Afacerilor Externe al Italiei, Giulio Terzi, a declarat că autorităţile de la Roma urmăresc cu multă atenţie evoluţiile politice din România şi îşi doresc o clarificare cât mai rapidă, conformă cu procedurile constituţionale.
„Urmărim cu multă atenţie evoluţiile politice din România. Evident, ne dorim să se ajungă cât mai repede la o clarificare în sensul unui parcurs normal, conform cu procedurile constituţionale ale ţării", a spus Terzi.
Şeful diplomaţiei de la Roma a ţinut să precizeze că „România este un partener important în Europa, pe care îl apreciem şi vom continua să îl apreciem".























































