Burkina Faso: Cel puţin 130 de morţi într-un masacru comis de copii-soldaţi
0Un masacru petrecut la începutul lui iunie în nordul Burkina Faso şi soldat cu 130 de morţi a fost comis în mare parte de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, potrivit ONU şi autorităţilor locale.
Atacatori înarmaţi au luat cu asalt satul Solhan în seara zilei de 4 iunie, au deschis focul asupra localnicilor şi le-au incendiat casele. A fost cel mai grav atac petrecut în ultimii ani în această zonă înţesată de jihadişti cu legături cu reţelele teroriste Al Qaeda şi Statul Islamic, informează Reuters.
Conform purtătorului de cuvânt al Guvernului din Burkina Faso, Ousseni Tamboura, majoritatea atacatorilor erau copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani.
ONU a condamnat vehement atacul şi recrutarea copiilor pentru război.
„Condamnăm dur recrutarea copiiilor şi adolescenţilor de către grupările armate. Este o încălcarea gravă a drepturilor lor fundamentale”, a comunicat UNICEF, agenţia ONU pentru protecţia copiilor.
Oficialii locali din nordul Burkina Faso, unde jihadiştii ocupă zone întinse, spun că grupurile islamiste au mai folosit copii pe post de soldaţi în ultimul an, însă atacul din 4 iunie este de departe cel mai grav comis vreodată în ţară.
Burkina Faso se confruntă din 2018 cu tot mai multe atacuri la adresa civililor şi soldaţilor. Sute de oameni au fost ucişi şi peste 1,2 milioane alungaţi din casele lor în urma acestor violenşe, în timp ce peste 2.200 de şcoli au fost închise, potrivit UNICEF.