Britanicii îşi vor încheia retragerea din Irak până la sfârşitul lui 2008

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic, Gordon Brown (foto), a declarat că numărul trupelor din Irak se va înjumătăţi, existând astfel posibilitatea să ajungă la 2.500 de militari până în primăvara lui

Premierul britanic, Gordon Brown (foto), a declarat că numărul trupelor din Irak se va înjumătăţi, existând astfel posibilitatea să ajungă la 2.500 de militari până în primăvara lui 2008.

După această a doua etapă a retragerii "supravegheate", ar putea urma retragerea finală. "În acest stadiu nu mai există nicio garanţie că soldaţii vor mai fi prezenţi în Irak după 2008.

Politica de retragere va fi elaborată în primăvară", a spus un oficial din Ministerul Apărării.

Potrivit cotidianului "Scotsman", în timp ce Brown a încercat prin anunţul său să câştige bunăvoinţa alegătorilor care s-au opus războiului în Irak, criticii susţin că aceasta este doar o manevră de redesfăşurare a militarilor în Afganistan.

Militarii, analiştii şi unii parlamentari anticipează că reducerea operaţiunilor din Basra va coincide cu o intensificare a campaniei militare împotriva talibanilor din Afganistan. Patrick Mercer, fost consilier pentru securitate al lui Brown, a avertizat că vor fi cerute trupe suplimentare în Afganistan. "Guvernul aduce trupe din Irak în număr relativ mic, dar în acelaşi timp le trimite în Afganistan în număr mare", a adăugat el.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite