Bolsonaro nu și-a recunoscut înfrângerea în alegeri. Brazilia așteaptă cu emoție un discurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o zi de când a pierdut alegerile prezidențiale în favoarea contracandidatului său socialist Luiz Inácio Lula da Silva, președintele brazilian Jair Bolsonaro nu și-a recunoscut înfrângerea și ar urma să țină un discurs marți, relatează New York Times.

Jair Bolosnaro a pierdut alegerile la o diferență de 1.8 % FOTO EPA-EFE
Jair Bolosnaro a pierdut alegerile la o diferență de 1.8 % FOTO EPA-EFE

Jair Bolsonaro n-a mai primit un al doilea mandat în fruntea Braziliei, obținând într-o cursă prezidențială extrem de strânsă, doar 49.1 % (sau 60,3 milioane de voturi), față de 50.9% (sau 58,3 milioane de voturi) contracandidatul său, Lula, revenit în fruntea Braziliei după 12 ani.

Fostul președinte brazilian și-a petrecut aproape toată ziua de luni la biroul prezidențial, unde s-a întâlnit cu principalii săi consilierii și cu ministrul brazilian al apărării. Bolsonaro nu luase luni o decizie referitor la recunoașterea înfrângerii sale în alegeri și lucra la textul discursului său, au dezvăluit sub rezerva anonimatului trei oficiali guvernamentali, potrivit NYT.

În condițiile în care de luni de zile Bolsonaro dă de înțeles că ar putea contesta rezultatul alegerilor - arătând neîncredere față de sistemul de vot electronic, despre care susține fără dovezi că ar facilita fraudele - brazilienii așteaptă cu oarecare emoție reacția președintelui brazilian în exercițiu.

Cel puțin o parte dintre consilierii săi l-ar fi îndemnat să-și recunoască înfrângerea, în timp ce aliații săi apropiați, între care președintele camerei inferioare, Arthur Lira, au oferit declarații prin care au recunoscut victoria lui Lula, transmițând clar că nu sunt dispuși să susțină o eventuală contestare a alegerilor.

Voința majorității exprimată la urne nu ar trebui niciodată contestată și noi vom merge înainte în demersul nostru de a crea o țară suverană, dreaptă, și cu mai puțină inegalitate”, a spus acesta într-o declarație televizată.

Aliații lui Bolsonaro au recunoscut victoria contracandidatului său

Luni, în timp ce Bolsonaro a rămas tăcut, mai mulți șefi de stat și de guverne au salutat revenirea politică a lui Lula, între care președintele SUA, Joe Biden, premierul britanic, Rishi Sunak, liderul rus, Vladimir Putin, și preșdintele chinez, Xi Jinping, relatează The Guardian.

Noul guvernator pro-Bolsonaro al orașului São Paulo, Tarcísio de Freitas, recent ales, a recunoscut și el victoria lui Lula, declarând jurnaliștilor: „Rezultatul alegerilor este suveran".

Chiar și Sergio Moro, judecătorul pro-Bolsonaro care l-a încarcerat în mod controversat pe Lula în perioada premergătoare alegerilor din 2018, înainte de a accepta un post în cabinetul lui Bolsonaro, a recunoscut victoria stângii.

"Așa este democrația", a scris Moro pe Twitter.

Ricardo Salles, fostul ministru al mediului al lui Bolsonaro, a reacționat pe Twitter: „Rezultatul celor mai polarizate alegeri din istoria Braziliei îndeamnă la multe reflecții și la necesitatea de a căuta modalități de pacificare a unei țări care este literalmente împărțită în două. Acum este momentul pentru seninătate".

Luni la prânz, singurul indiciu că Bolsonaro ar putea fi pregătit să accepte înfrângerea a fost mesajul pe Twitter al unuia dintre cei mai apropiați aliați ai săi, predicatorul evanghelic Damares Alves: „Am pierdut alegerile, dar nu ne-am pierdut dragostea pentru țara noastră ... Bolsonaro va părăsi președinția în ianuarie cu capul sus".

De asemenea, fiul lui Bolsonaro, senatorul Flávio Bolsonaro, a scris pe Twitter: „Mulțumesc fiecăruia dintre voi care ne-ați ajutat să salvăm patriotismul ... Vom ține capul sus și nu vom renunța la Brazilia noastră".

Reginaldo Lopes, un congresman al Partidului Muncitorilor care a condus campania lui Lula în statul-cheie Minas Gerais, a declarat că tăcerea lui Bolsonaro spune multe despre aversiunea sa față de democrație. „Subliniază modul în care el nu a avut niciodată afecțiune pentru democrație. Orice candidat democratic serios l-ar fi sunat imediat pe președintele ales pentru a-l felicita și pentru a-și recunoaște înfrângerea și victoria adversarului său".

Camionagii au blocat autostrăzile

Luni însă camionagii susținători ai lui Bolsonaro n-au mai așteptat reacția oficială a președintelui în exercițiu și au instalat 236 de blocade în 20 de state, îngreunând considerabil traficul rutier, potrivit poliției federale.

Totuși, demonstrațiile în masă de care brazilienii s-au temut înainte de anunțarea rezultatelor, duminică, nu s-au produs, drept dovadă că protestele pe care au încercat să le organizeze o parte dintre ei pe rețelele sociale nu au mai avut loc.

În Barra Mansa, la două ore la nord de Rio de Janeiro, aproximativ 30 de bărbați neînarmați au blocat luni principala autostradă care leagă São Paulo de Rio, cele mai mari orașe din Brazilia, provocând un ambuteiaj de 8 kilometri. Bărbații au blocat drumul cu o roată mare și propriile corpuri permițând însă trecerea trecerea autobuzelor și a autoturismelor în care se aflau copii sau persoane în vârstă.

Vom rămâne aici până când va avea loc o intervenție militară sau până când tribunalul electoral va schimba ceea ce se întâmplă", a declarat Antoniel Almeida, în vârstă de 45 de ani, proprietarul unui magazin de aprovizionare pentru petreceri, care a ajutat la organizarea blocadei. Almeida crede că alegerile au fost fraudate. „Avem nevoie de o anchetă", a spus el.

Luni după-amiază, bărbații au instalat un cort și au început să primească donații de alimente și apă, spunând că intenționează să rămână pe loc până când rezultatele alegerilor vor fi anulate. Ofițerii de poliție au urmărit protestul, dar nu au intervenit.

În Rio de Janeiro, aproximativ 20 de protestatari și-au parcat mașinile și motocicletele la intrarea pe un pod important care leagă orașul de un cartier învecinat peste un golf. Fluturând steaguri braziliene mari, aceștia au cerut o anchetă privind rezultatele și au blocat traficul timp de mai bine de o oră înainte de a pleca mai departe.

În general, protestele au fost pașnice - și de mai mică amploare decât se temeau multe autorități locale.

Pe străzile unora dintre cele mai mari orașe ale Braziliei, duminică seara, mulți dintre susținătorii lui Bolsonaro s-au arătat sceptici față de rezultatele de duminică.

Nu știu dacă votul meu a fost numărat și nici voturile oamenilor de aici", a declarat Marcelo Costa Andrade, în vârstă de 45 de ani, un lucrător guvernamental care spera la o petrecere de sărbătorire a victoriei lui Bolsonaro. „Mă simt jefuit”, se arată el suspicios, dar pregătit, totuși, să plece: „Acum mă voi duce acasă, voi vorbi cu familia mea, mă voi bizui pe Dumnezeu și voi aștepta ca Bolsonaro să spună ceva", a spus el.

„Voi guverna pentru 215 milioane de brazilieni și nu doar pentru cei care m-au votat. Nu există două Brazilii. Suntem o singură țară, un singur popor, o unică mare națiune", a declarat duminică seara în discursul său de acceptare socialistul Lula da Silva. Președintele brazilian ales va fi inaugurat pe 1 ianuarie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite