Belfast : Sărăcia, motorul violenţei

E chiar iresponsabil să-i califici pe aceşti tineri drept «vagabonzi», «bigoţi» şi «delincvenţi» manipulaţi.

S-a vorbit destul de mult despre Irlanda de Nord în aceste zile, din cauza manifestaţiilor violente şi a temerilor pe care acestea le-au trezit. Mulţi au urmărit filmuleţele de pe Y­ouTube cu tinerii, cei mai mulţi adolescenţi, care bombardau forţele de poliţie cu cocktailuri Molotov şi cu le mai cădea în mâini.

Cine nu urmăreşte actualitatea irlandeză ar putea rămâne într-adevăr stupefiat de aceste imagini ce amintesc de „zilele negre ale trecutului".Chiar dacă aceste elemente sunt esenţiale pentru buna înţelegere a evenimentelor actuale, ar trebui totuşi să luăm distanţă pentru a le examina şi sub un unghi diferit. Pentru mine, care am crescut într-una dintre zonele cele mai tulburi, e imposibil să nu remarc că acele cartiere căzute pradă revoltelor, incendierilor de maşini şi confruntărilor cu poliţia au suferit cel mai mult în ultimele decenii. Şi nu din întâmplare. Pentru că violenţele nu apar niciodată în regiunile bogate ale provinciei, ca în trecut.

I-am privit şi eu pe tinerii turbulenţi şi, în afară de vestimentaţia schimbată, mi-am spus că arată exact ca revoltaţii din anii '70 şi '80. Spectacolul îmi frânge inima. Sunt atâtea motive complexe ce ar putea explica de ce tinerii de azi reproduc gesturile părinţilor. Mai există, însă, un factor adesea ignorat în media: condiţiile lor de viaţă. În ciuda progreselor, cartiere precum Ardoyne sau partea de vest a Belfastului rămân zone profund dezmoştenite de soartă.

E prea simplu, chiar iresponsabil, să-i califici pe aceşti tineri drept „vagabonzi", „bigoţi" şi „delincvenţi" manipulaţi, aşa cum sugerează mulţi analişti. Pentru a se comporta astfel, tinerii aceştia au atins deja un anume nivel de frustrare şi disperare. Pentru că, în ciuda schimbărilor politice, provinciile din nordul Irlandei figurează printre cele mai sărace din Marea Britanie.