Baby-boom la Cernobîl

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit statisticilor, există oficial 9.800 de locuitori în localitatea Naroditci.

În satele din împrejurimile Cernobîlului, în care teoretic este interzis să trăieşti, numărul populaţiei a crescut. Mulţi ucraineni au revenit, alţii nu au plecat niciodată. Localitatea Noroditci se numără printre cele care, în 1986, după accidentul de la centrala nucleară, a fost evacuată. Aici, teoretic, nu ar trebui să locuiască nimeni. Dar ultimele teste efectuate în 2008, pentru a măsura gradul de radioctivitate în zonă, arată că nimic nu mai justifică clasificarea acestui loc drept unul de evacuare obligatorie. Aici a fost construită o grădiniţă nouă, pe locul unui fost orfelinat, care poate primi până la 30 de copii. Totul se prezintă la standarde europene: camere spaţioase unde micuţii dorm, servesc masa, se joacă, încălzire centrală, apă caldă, leagăne noi în curte. Darea în folosinţă a acestei grădiniţe poate fi considerată un eveniment fericit în Ucraina, unde de obicei puţine lucruri pe care le încep autorităţile sunt şi finalizate. Mulţi locuitori au contribuit la restaurarea acestui aşezământ. Ambasada Japoniei la Kiev a donat fonduri în valoare de aproximativ 50.000 de euro.

Creşterea numărului de naşteri în această zonă poate fi explicată prin faptul că, în ciuda fricii cauzate de consecinţele accidentului nuclear, oamenii au realizat că este posibil să trăiască aici, spune Anatoli Leontşuk, fost membru al Consiliului orăşenesc. El spune că cei care se mutaseră în altă parte se întorc şi datorită faptului că găsesc locuri de muncă mai multe decât în alte regiuni ale ţării, mai ales în construcţii. Aici se ridică imobile, mai mult sau mai puţin legal. Mai întâi au venit ca muncitori sezonieri, apoi şi-au întemeiat familii şi normal că au apărut şi copiii, susţine Leontşuk. Potrivit statisticilor, există oficial 9.800 de locuitori în localitatea Naroditci. Executivul a încercat să modifice statutul acestei zone, dar Parlamentul aşteaptă acordul şi altor localităţi din zonă care îşi dispută subvenţiile care vin de la centru. O schimbare a statutului de zonă interzisă ar duce la piarderea unor surse de finanţare, şi aşa modeste. Potrivit municipalităţii, dacă în 2007 au fost înregistrate 90 de naşteri la Noroditci, acum, numai în prima jumătate a anului s-au înregistrat 57. Numărul micuţilor care sub vârsta şcolară se ridică la 1.500. 

„Deni“ (Ucraina)8 decembrie 2010

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite