Avionul fără pilot doborât in Iran efectua o misiune în Afganistan. Operatorii au pierdut controlul lui

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dronele americane sunt mobilizate în Afganistan pentru a obţine informaţii despre Iran şi Pakistan
Dronele americane sunt mobilizate în Afganistan pentru a obţine informaţii despre Iran şi Pakistan

Potrivit presei iraniene, avionul fără pilot doborât în estul Iranului, în apropiere de Afganistan, "ar putea fi" un avion american dispărut în timpul unei misiuni deasupra vestului afgan, a anunţat duminică forţa NATO în Afganistan (ISAF), relatează AFP.

"Avionul fără pilot la care fac aluzie iranienii ar putea fi un avion american de recunoaştere care efectua o misiunea în vestul Afganistanului la sfârşitul săptămânii", explică ISAF într-un comunicat publicat duminică seara.

"Operatorii avionului fără pilot au pierdut controlul aparatului şi încă încearcă să stabilească ce s-a întâmplat cu el", adaugă ISAF fără alte precizări despre tipul aeronavei.

Duminică Iranul anunţa că a doborât un avion american fără pilot RQ-170 "în estul ţării", la graniţa cu Afganistan şi Pakistan.

RQ-170 Sentinel este un avion fără pilot de recunoaştere foarte recent, a cărui existenţă, dezvăluită în 2009 de presa de specialitate, nu a fost recunoscută decât în 2010 de US Air Force.

Potrivit unor site-uri specializate, avioanele de acest tip sunt mobilizate în Afganistan, în special pentru a obţine informaţii despre Iran şi Pakistan.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite