Autorităţile egiptene eliberează doi lideri de marcă ai Fraţilor Musulmani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general al Egiptului i-a eliberat vineri seară pe Saad Al-Katatni, liderul Partidului Libertăţii şi Justiţiei, ramura politică a mişcării Fraţilor Musulmani, şi pe adjunctul Ghidului suprem al acesteia, Rashad Al-Bayoumi, a anunţat agenţia oficială MENA.

Miercuri seară, armata l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Mohamed Morsi, provenit din rândurile mişcării islamiste, şi a lansat o campanie de arestări împotriva conducătorilor Fraţilor Musulmani.

Agenţia a precizat că Al-Katatni şi Al-Bayoumi au stat două zile în închisoare şi au fost eliberaţi după ce parchetul „s-a asigurat în legătură cu reşedinţa lor în cadrul anchetei pentru instigare la omor”, după uciderea în cursul nopţii de duminică spre luni a opt manifestanţi care atacau sediul Fraţilor Musulmani de la Mokattam, o suburbie a capitalei Cairo.

Biroul procurorului a adăugat că ancheta penală îi vizează, de asemenea, pe Ghidul suprem al Fraţilor Musulmani, Mohammed Badie, pe predecesorul acestuia, Mehdi Akef, pe numărul doi în ierarhia mişcării, Khairat al-Shater, precum şi pe alţi patru lideri ai puternicei confrerii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite