Australia: armata ar putea fi vinovată pentru declanşarea unui incendiu de lângă metropola Sydney

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 100 de incendii simultane devastează teritorii extinse din cel mai populat stat al Australiei. Deşi sezonul incendiilor a început mai devreme, focul a făcut până în prezent o victimă şi a distrus zeci de case şi aproximativ 30.000 hectare de vegetaţie. Armata australiană anchetează posibilitatea ca incendiile din sud-estul ţării să fie provocate de exerciţiile militare ale soldaţilor.

Flăcările continuau să înainteze sâmbătă în apropierea oraşului Sydney, unde o persoană a murit şi aproximativ 300 de case au fost distruse. Armata australiană a anunţat sâmbătă că anchetează posibilitatea ca exerciţii militare cu explozivi să fi fost la originea unuia dintre incendiile din sud-estul ţării.

„Incendiul a izbucnit pe 16 octombrie”, în apropierea terenurilor armatei, „în ziua în care militarii efectuau exerciţii cu substanţe explozive. Armata încearcă să stabilească dacă există vreo legătură între cele două evenimente”, se menţionează într-un comunicat de presă.

Pompierii estimează că vor putea să ţină în control incendiile de vegetaţie din statul australian New South Wales în viitoarele săptămâni. Misiunea pompierilor este îngreunată de vreme, în condiţiile în care au fost anunţate pentru duminică rafale puternice de vânt şi temperaturi în creştere.

Incendiile de vegetaţie sunt frecvente în Australia în timpul verii, care în această ţară durează din decembrie până în februarie. În anul 2009, un incendiu în statul Victoria (sudul continentului) a provocat moartea a 173 de persoane şi a distrus mii de locuinţe

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite