Atentatul împotriva unei academii de poliţie din Bagdad, revendicat de Al Qaida
0Al Qaida a revendicat miercuri un atentat contra unei academii de poliţie la Bagdad care a costat viaţa duminică a 28 de irakieni, potrivit centrului american de supraveghere a unor site-uri islamiste SITE.
"Statul islamic în Irak revendică atentatul sinucigaş survenit la 8 martie 2009 la academia de poliţie din Bagdad", a indicat SITE.
Statul islamic în Irak a fost proclamat la 15 octombrie 2006 de Al Qaida şi mai multe grupări insurgente sunite gravitând în jurul reţelei lui Osama Ben Laden, aminteşte AFP.
"Această revendicare, difuzată într-un comunicat la 11 martie pe forumuri (de discuţii) jihadiste, constituie primul mesaj al Statului islamic în Irak după aproape două luni, ultimul datând din 20 ianuarie 2009", adaugă SITE.
Cel puţin 28 de irakieni, majoritatea poliţişti şi noi recruţi, au fost ucişi şi 58 răniţi duminică în acest atentat.
"Un kamikaze pe o bicicletă a acţionat centura sa de explozibil în mijlocul unei mulţimi în faţa academiei de poliţie, pe strada Palestina din Bagdad", potrivit unei surse din poliţie.
Forţele de securitate, poliţia şi armata sunt ţinta privilegiată a insurgenţilor Al Qaida. Mai multe atentate sinucigaşe au fost comise în faţa unor academii de poliţie unde se înghesuiau viitori recruţi.























































