Atentat cu o mașină-capcană în fața unui comisariat de poliție din Mexic: 3 morți și 6 răniți după explozie | adevarul.ro

Atentat cu o mașină-capcană în fața unui comisariat de poliție din Mexic: 3 morți și 6 răniți după explozie

Publicat:
0
1 live

Un atac cu mașină-capcană a avut loc sâmbătă în Coahuayana, în statul mexican Michoacán. Explozia s-a produs în apropierea unui comisariat de poliție și a ucis trei persoane, în timp ce alte șase au fost rănite.

Forţele de ordine monitorizează situaţia la locul exploziei.
Forţele de ordine monitorizează situaţia la locul exploziei. Foto: nmas

Deflagrația a avut loc pe o arteră centrală din localitate, într-o zonă în care autoritățile mexicane desfășoară în această perioadă operațiuni de securitate. Vehiculul a fost distrus complet, iar explozia a provocat pagube și unor clădiri din apropiere, relatează aljazeera.

Procuratura a anunțat că șoferul mașinii-capcană a murit pe loc. Alte două persoane au fost transportate la spitalul regional, unde au decedat ulterior. Șase persoane au fost rănite în urma atacului.

Imagini de la locul exploziei.
Imagini de la locul exploziei. Foto: codicolibre

Potrivit lui Héctor Zepeda, comandantul poliției comunitare din Coahuayana, cele două persoane decedate erau poliţişti. Oficialul a descris, de asemenea, imagini de coşmar, povestitnd că, după explozie, rămășițele unora dintre victime au fost găsite în mai multe puncte din zona afectată.

Maşina-capcană a explodat în faţa comisariatului de poliţie.
Maşina-capcană a explodat în faţa comisariatului de poliţie. Foto: tribunadelbahia

Atacul are loc într-un moment în care guvernul federal mexican își consolidează dispozitivul de securitate din Michoacán, după asasinarea recentă a unui reprezentant al cultivatorilor de lămâi verzi și a unui primar care se opunea cartelurilor drogurilor.

Luna trecută, președinta Claudia Sheinbaum a trimis încă 2.000 de militari în stat. Ei s-au adăugat celor 4.300 de militari aflați permanent în Michoacán și altor 4.000 desfășurați în statele învecinate.

În Mexic, poliția comunitară se confruntă frecvent cu cartelurile de droguri. Structurile care patrulează în mai multe comunități rurale provin din grupările civile de autoapărare formate în urmă cu mai bine de un deceniu, când localnicii au luat armele pentru a-și apăra comunitățile. Ulterior, aceste forțe au fost oficializate de autoritățile statului.

Michoacán este și una dintre zonele importante pentru activitățile legate de drogurile sintetice. Statul este un punct de intrare pentru precursorii chimici folosiți la fabricarea acestora, iar autoritățile mexicane au desființat 17 laboratoare de droguri în ultimele două luni.

Regiunea este, în același timp, un important producător de avocado exportat în Statele Unite și de lămâi verzi, două sectoare agricole asupra cărora cartelurile exercită de ani de zile presiuni prin taxe de protecție.

În acest context, în Michoacán, autoritățile au raportat o creștere importantă a numărului de dispozitive explozive confiscate. Dacă în 2022 au fost confiscate 160, anul trecut numărul a ajuns la aproximativ 3.000. În acest an, bilanțul a depășit deja 2.000, potrivit agenției de securitate a statului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite