Atacul Hezbollah împotriva bazei Golani a provocat rezultate durerose Israelului, recunoaște Şeful Statului Major al IDF
0Atacul de duminică al Hezbollah cu o dronă împotriva bazei Golani, la sud de Haifa a fost „dificil şi a provocat rezultate dureroase", a recunoscut șeful Statului Major al armatei israeliene, Herzi Halevi.
„Suntem în război, iar un atac asupra unei baze de antrenament pe frontul de acasă este dificil, iar rezultatele sunt dureroase. Îmbrăţişăm familiile îndurerate, suntem alături de răniţi şi întărim comandanţii şi soldaţii", a spus Halevi în timpul unei vizite pe care a făcut-o duminică seara la Baza de Instruire a Brigăzii Golani
Halevi a confirmat luni dimineaţă moartea a patru soldaţi de 19 ani dintre cei peste 60 de răniţi, informează EFE, citată de Agerpres.
„Ne pregătim pentru ceea ce urmează”
Armata israeliană neagă, prin acest comunicat, zvonurile răspândite duminică de unele canale arabe, potrivit cărora Halevi şi-ar fi pierdut viaţa în acest atac efectuat de miliţia şiită libaneză.
„Continuăm să fim operaţionali şi să ne pregătim pentru ceea ce urmează. Brigada Golani a înregistrat multe realizări în război şi a înfruntat cu hotărâre situaţii dificile; continuă pe calea acestei moşteniri”, a mai declarat şeful Statului Major israelian.
Atacul a avut loc duminică după-amiază, cu două drone trase de Hezbollah la sud de Haifa, fără ca alarmele să fi sunat în prealabil. Armata israeliană a reuşit să intercepteze doar o dronă, cealaltă reuşind să lovească baza militară Golani.
Gruparea Hezbollah a revendicat atacul de duminică, spunând că această acţiune face parte dintr-o serie de operaţiuni ce vin ca răspuns la „atacuri sioniste, în special în cartierele Al Nwaireh şi Al Basta din capitala Beirut şi în alte regiuni libaneze".
„Ne angajăm să dezvoltăm soluţii care să contribuie la combaterea ameninţării"
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, care a vizitat, la rândul său, baza de antrenament, a asigurat că vor învăţa lecţiile din acest atac pentru a împiedica repetarea unui scenariu asemănător.
„În faţa ameninţării vehiculelor aeriene fără pilot, concentrăm un efort naţional şi ne angajăm să dezvoltăm soluţii care să contribuie la combaterea ameninţării", a spus ministrul, potrivit sursei citate.