Asasinarea lui Bhutto, anchetată de Scotland Yard
0Echipa Scotland Yard prezentă în Pakistan pentru a ajuta la ancheta circumstanţelor în care a fost asasinată lidera opoziţiei pakistaneze Benazir Bhutto a inspectat sâmbătă pentru prima
Echipa Scotland Yard prezentă în Pakistan pentru a ajuta la ancheta circumstanţelor în care a fost asasinată lidera opoziţiei pakistaneze Benazir Bhutto a inspectat sâmbătă pentru prima oară locul atentatului.
Potrivit AFP, sectorul a fost izolat şi pus sub paza comandourilor forţelor speciale, iar ziariştii au fost ţinuţi la distanţă, dar aceasta după ce serviciile primăriei au curăţat şi spălat cu multă apă şi extremă conştiinciozitate locul atentatului. Poliţiştii britanici urmează să examineze, de asemenea, maşina în care Benazir Bhutto şi-a găsit moartea.
Cei cinci experţi în antiterorism şi medicină legală ai celebrei poliţii britanice au sosit la Islamabad încă de vineri, răspunzând cererii preşedintelui Pakistanului, Pervez Musharraf, care speră să pună astfel capăt controversei în jurul uciderii ex-premierului Bhutto în atentatul din 27 decembrie.
Şeful statului pakistanez s-a declarat "nesatisfăcut" de ancheta locală şi şi-a exprimat public temerea că guvernul sau serviciile de informaţii ar putea "ascunde secrete". Sarcina Scotland Yard se anunţă însă dificilă.
Misiunea e chiar lipsită de sens în opinia apropiaţilor lui Benazir Bhutto, atâta vreme cât Musharraf a spus el însuşi că experţii britanici nu vor fi autorizaţi să interogheze pe cei pe care ei îi suspectează.
Autorităţile de la Islamabad acuză grupări legate de Al-Qaida că ar fi organizat atentatul, în timp ce opoziţia evocă pista unor înalţi responsabili apropiaţi de putere şi de serviciile de informaţii pakistaneze.























































