Armata pakistaneză aprobă execuţia a şase islamişti, după atacul de la Peshawar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful armatei pakistaneze a semnat ordinul de execuţie pentru şase rebeli islamişti, după ridicarea moratoriului asupra pedepsei cu moartea, decisă în urma atacului lansat de talibani împotriva şcolii din Peshawar, cel mai sângeros din istoria ţării, relatează AFP.

În acelaşi timp, armata continuă operaţiunile împotriva rebelilor, în regiunile din nord-vestul Pakistanului situate în apropierea graniţei cu Afganistanul, iar vineri a anunţat uciderea a 32 de islamişti în confruntările din zonă.

Şeful armatei, generalul Raheel Sharif, a aprobat ordinul de execuţie pentru "şase terorişti periculoşi", deja condamnaţi la moarte de Curtea Marţială, a declarat joi seară purtătorul de cuvânt al armatei, generalul Asim Bajwa, care nu a precizat data la care vor avea loc execuţiile.

Reprezentanţi ai armatei, citaţi de presa locală, au menţionat vineri că primele execuţii sunt aşteptate în următoarele zile, în special pentru autorii atacurilor sângeroase din ultimii ani asupra bazelor armatei.

Pakistanul şi-a reafirmat miercuri intenţia de a elimina toate grupările teroriste prezente pe teritoriul ţării şi a anunţat ridicarea moratoriului asupra pedepsei cu moartea în cazurile de terorism, în urma atacului comis de un comando taliban asupra unei şcoli frecventată de copiii militarilor din Peshawar, care s-a soldat cu 148 de morţi, dintre care 132 de elevi.

În Pakistan, nicio sentinţă de condamnare la moarte nu a mai fost aplicată din 2008, în afara unui caz în care a decis Curtea Marţială. Anunţul reluării execuţiilor provoacă autorităţilor temeri în legătură cu riscul evadărilor masive din închisorile situate în nord-vestul ţării, unde sunt închise numeroase persoane suspectate sau condamnate pentru legături cu grupările islamiste, iar, din acest motiv, în jurul acestor centre de detenţie au fost trimise forţe suplimentare.

În iulie 2013, peste 240 de prizonieri, inclusiv numeroşi combatanţi islamişti, au evadat din închisoarea Dera Ismail Khan, din nord-vest, în urma unui atac al talibanilor. În aprilie 2012, un alt atac a vizat închisoarea din Bannu, situată în nord-vestul ţării, în apropiere de frontiera afgană, şi a permis evadarea a aproximativ 400 de insurgenţi.

De asemenea, armata pakistaneză a anunţat vineri că 32 de combatanţi rebeli au fost ucişi în confruntările din Valea Tirah, un fief rebel din zona tribală Khyber, de la frontiera cu Afganistanul.

Atacul comis marţi la Peshawar a fost revendicat de Mişcarea talibanilor din Pakistan (TTP), principala grupare rebelă islamistă, care a afirmat că a acţionat în urma ofensivei de amploare lansată în iunie de armată în Waziristanul de Nord, cel mai important bastion tribal al rebelilor de-a lungul frontierei afgane.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite