Armata israeliană susţine că Hamas a lansat rachete din „zona umanitară“

0
Publicat:

Forţele de apărare israeliene (IDF) au transmis joi că Hamas a lansat mai multe rachete asupra Israelului dintr-o zonă desemnată drept "zonă umanitară" în sudul Fâşiei Gaza, publicând în acelaşi timp dovezi ce ar atesta traiul de lux al liderilor grupării islamiste palestiniene.

Război în Israel FOTO: Profimedia
Război în Israel FOTO: Profimedia

Combatanţii Hamas ar fi folosit o zonă de lansare de rachete din apropierea facilităţilor ONU din Fâşia Gaza, ceea ce a făcut ca civili palestinieni să fugă din corturile lor, în regiunea al-Mawasi, pe malul Mediteranei, nu departe de graniţa cu Egiptul, scrie Agerpres.

IDF au indicat că Hamas a lansat 12 rachete miercuri după-amiază spre oraşul israelian Beersheba, în sudul Israelului. Un proiectil direcţionat greşit a aterizat în interiorul Fâşiei Gaza, a precizat armata.

Potrivit media israeliene, una dintre aceste rachete a lovit o parcare, dar nu au existat informaţii despre eventuale victime.

Armata israeliană a acuzat în mod repetat Hamas că se foloseşte de civilii din Gaza ca de scuturi umane, acuzaţie pe care gruparea islamistă palestiniană o respinge.

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al IDF a dezvăluit dovezi suplimentare capturate în timpul operaţiunii terestre în Fâşia Gaza, care ar arăta decalajul între nivelul de trai al conducerii Hamas şi cel al populaţiei din Fâşia Gaza, conform i24News.

"Suma de bani ce figurează pe o singură chitanţă reprezintă echivalentul salariului pe aproape doi ani al unui locuitor mediu în Fâşia Gaza", a precizat IDF într-un comunicat, dând publicităţii, de asemenea, "chitanţe în valoare totală de mii de dolari atestând achiziţii de bijuterii de lux de către un fiu al lui Ismail Haniya, şeful biroului politic al Hamas".

Într-unul dintre raiduri, au fost confiscate cinci chitanţe pe numele lui Ma'ad Ismail Haniya - al patrulea fiu al şefului biroului politic al Hamas -, care atestă cumpărarea de bijuterii de lux în valoare de mii de dolari în magazine din Fâşia Gaza şi Iran, se explică în comunicat.

Ofir Gandelman, purtătorul de cuvânt în limba arabă al premierului israelian Benjamin Netanyahu, a declarat că unii locuitori ai Gazei au început deja "să critice Hamas şi să-şi exprime nemulţumirea pentru crimele, umilirea, intimidarea, opresiunea şi foametea lor", conform postului de televiziune citat.

Gandelman s-a adresat apoi locuitorilor din Fâşia Gaza, afirmând: "Există o rază de speranţă la orizont. După eliminarea Hamas, vieţile voastre se vor îmbunătăţi. Fâşia Gaza va fi reconstruită şi se va bucura de securitate, stabilitate şi prosperitate - pentru că nu va mai exista nicio organizaţie teroristă în Fâşie".

"Forţele noastre înconjoară în continuare casa lui Yahya Sinwar, iar misiunea noastră este de a-l aresta. Războiul din Gaza se poate încheia în două condiţii: în primul rând, eliberarea tuturor ostaticilor şi, în al doilea rând, predarea Hamas", a conchis purtătorul de cuvânt citat.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite