Aplicaţie populară de rugăciuni din Iran, spartă de hackeri pentru a transmite îndemnuri către militari de a dezerta din armată
0Una dintre cele mai populare aplicaţii de rugăciuni din Iran, BadeSaba Calendar, cu peste cinci milioane de descărcări pe Android şi iPhone, a fost spartă, iar accesul a fost folosit pentru a transmite mesaje care încurajau personalul militar să dezerteze şi să se alăture luptei împotriva regimului de la Teheran, relatează Wired.

Potrivit informaţiilor apărute, mesajele au sosit în succesiune rapidă, pe parcursul a aproximativ 30 de minute, începând cu ora 9:52 dimineaţa, ora Teheranului, la scurt timp după prima serie de explozii raportate în capitala iraniană. Primul mesaj începea cu fraza „Ajutorul a sosit”.
Ulterior, cadrelor militare care ar fi ales să se alăture luptei împotriva regimului li se promitea amnistie. „Forţele represive ale regimului vor plăti pentru acţiunile lor crude şi nemiloase împotriva poporului nevinovat. Oricine se alătură apărării şi protejării naţiunii iraniene va primi amnistia şi iertarea”, se arăta în notificările trimise prin aplicaţie.
Nicio parte nu şi-a asumat responsabilitatea pentru atacul cibernetic. Analişti în securitate cibernetică au confirmat că utilizatorii aplicaţiei au primit notificări în intervalul menţionat, însă nu au reuşit să identifice sursa atacului. Experţii susţin, totuşi, că o operaţiune cibernetică de o asemenea amploare ar fi fost aproape sigur planificată în avans.
Aplicaţia BadeSaba Calendar este utilizată pentru afişarea şi trimiterea de notificări privind orele de rugăciune, pe baza celor mai folosite calendare religioase, fiind una dintre cele mai răspândite aplicaţii de acest tip din Iran.























































