Angela Merkel şi-a încurajat militarii în Afganistan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul Angela Merkel a efectuat sâmbătă dimineaţă o vizită-surpriză în Afganistan, după ce, luna trecută, parlamentul a aprobat prelungirea misiunii militarilor germani în această

Cancelarul Angela Merkel a efectuat sâmbătă dimineaţă o vizită-surpriză în Afganistan, după ce, luna trecută, parlamentul a aprobat prelungirea misiunii militarilor germani în această ţară. Potrivit agenţiei germane de presă DPA, Merkel, purtând o vestă de protecţie, a călătorit din Uzbekistan până la aeroportul din Kabul la bordul unui avion militar de transport.

Elicopterul care a dus-o până în oraş a fost însoţit de aparate ale trupelor americane. "Trebuie să facem eforturi mai mari pentru a întări poliţia locală", a declarat Merkel, după o întrevedere cu preşedintele afgan, Hamid Karzai, precizând că guvernul de la Berlin ar putea include în proiectul de buget pe anul 2008 majorarea ajutorului acordat Kabulului.

Potrivit unor surse guvernamentale, suma ar putea ajunge la 20 milioane de euro. În ultimii cinci ani, Germania a cheltuit 74 milioane de euro pentru antrenarea a 19.000 de ofiţeri de poliţie. Pe de altă parte, şefa guvernului de la Berlin a reafirmat că Germania nu va trimite trupe în sud, unde luptele cu talibanii s-au intensificat în ultimul timp. După conferinţa de presă susţinută împreună cu Hamid Karzai, Angela Merkel i-a vizitat pe cei 3.000 de militari germani, staţionaţi în nord-estul ţării.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite