Am scăpat uşor
0Erupţiile vulcanice au creat, de-a lungul secolelor, foamete şi îngheţuri.
E uluitor cât de mult haos poate provoca o mică erupţie vulcanică. Grupurile teroriste trebuie să fi privit cu invidie, iar personalul de cabină al British Airways cu admiraţie, cum norul de cenuşă emis de vulcanul Eyjafjallajökull din Islanda a închis spaţiul aerian britanic.
O trăsătură unică a erupţiilor vulcanice este că, prin emanarea de cenuşă şi gaze la mare înălţime în atmosferă, ei îşi pot face simţite efectele la mare depărtare. În timp ce consecinţele cutremurelor, inundaţiilor şi furtunilor tind să fie limitate în spaţiu, o singură erupţie vulcanică poate avea impact asupra întregii planete.
În 1815, cea mai mare erupţie a mileniului trecut, la Tambora (în Indonezia), a îmbrăcat întreaga planetă într-un val de gaze sulfuroase, blocând razele solare şi conducând la aşa-numitul „an fără vară" (1816). Frigul şi îngheţul au devastat culturile în America de Nord, în timp ce, în Europa, lipsa pâinii a dus la cea mai mare criză alimentară înregistrată vreodată. Climatul european, în 1816, era atât de rău, încât, în loc de a se bucura de scenariu, Mary Shelley - aflată în vacanţă lângă Geneva - s-a închis în casă, unde a scris Frankenstein, o poveste care se potrivea perfect cu îngrozitoarea vreme vulcanică.
Mai aproape de vremurile noastre, explozia titanică a vulcanului Krakatoa, tot din Indonezia, în 1883, a dat lumii apusuri de soare spectaculoase pentru mulţi ani, în timp ce, şi mai recent, în 1991, erupţia vulcanului Pinatubo, din Filipine, a cauzat o scădere bruscă a temperaturilor pe glob, încetinind, cel puţin pentru câţiva ani, marşul către încălzirea globală.
Având în vedere că erupţia catastrofală a vulcanului Toba - alt vulcan indonezian - cu circa 74.000 de ani în urmă, a fost, potrivit unor specialişti, cauza anihilării aproape totale a rasei umane, ar trebui să fim uşuraţi că tot ceea ce ne-a adus actuala erupţie este inconvenienţa unei vacanţe sau călătorii de afaceri amânate. Lucrurile puteau sta mult mai rău.























































