Al-Qaeda se regrupează şi ameninţă Statele Unite, informează serviciile de informaţii occidentale
0Gruparea teroristă Al-Qaeda se regrupează şi ameninţă din nou Statele Unite cu atacuri, informează serviciile de informaţii occidentale după ce acestea au aflat de o reuniune a organizaţiei desfăşurată în Yemen, informează CNN.
Nu se cunoaşte locul exact în care s-a desfăşurat această reuniune Al-Qaida, imaginile fiind identificate ca aparţinând unei zone muntoase din Yemen. În acest loc, peste o sută de luptători din cadrul organizaţiei au venit înarmaţi ca să asculte discursul unuia dintre lideri, informează cotidianul „El Mundo”.
„Trebuie să eliminăm crucea! Purtătorul crucii este America”, a spus Nasir al-Wuhayshi, adjunctul liderului Al-Qaeda. Mesajul transmis de acest lider din cadrul organizaţiei teroriste a pus în alertă serviciile de informaţii din Statele Unite.
„Reuniunea unui număr atât de mare de membri al-Qaida, alături de lideri ai grupări, ar trebui să pună pe gânduri serviciile de informaţii ale SUA, pentru că acest lucru le-a scăpat”, a declarat analistul pe probleme de securitate, Peter Bergen, citat de CNN.
„Este o filmare extraordinară”, a precizat şi un specialist în probleme de terorism, Paul Cruickshank, americanul punctând faptul că este neobişnuit ca un număr aşa de mare de membri terorişti să se reunească, iar întâlnirea să fie prezentată.
Al-Qaida încearcă o nouă reorganizare după ce, în ultimele luni, mai mulţi lideri ai grupării au fost ucişi în atacuri cu drone în Pakistan şi Yemen. În înregistrările video nu se pot distinge feţele multor luptători Al-Qaida, pentru a nu putea fi recunoscuţi sau identificaţi.
Agenţii americani analizează acum fiecare cadru din aceste imagini în încercarea de a afla cât mai multe informaţii despre planurile organizaţiei teroriste şi ce ţinte ar putea viza.
Al-Qaeda din Peninsula Arabică este considerată cea mai periculoasă grupare din cadrul marii organizaţii teroriste. Potrivit lui Bergen, cea mai mare problema privind gruparea din zona Peninsulei Arabică este că în rândul acesteia este şi un specialist în realizarea de bombe care pot fi plasate în avioane fără a fi detectate.