Al doilea cel mai mare magazin virtual de pe darknet, închis după o operaţiune de amploare. Cinci persoane au fost reţinute în Germania şi Statele Unite
0După doi ani de anchetă, al doilea cel mai mare magazin virtual de pe darknet a fost închis. Cinci persoane au ajuns după gratii în cadrul acestei operaţiuni internaţionale.
Wall street Market, considerată „a doua cea mai mare piaţă“ de pe darknet din lume, nu mai este disponibilă, fiind închisă la capătul unei anchete internaţionale care a durat doi ani, scrie AFP.
Trei presupuşi administratori ai platformei, cu vârste cuprinse între 22 şi 31 de ani, au fost arestaţi la sfârşitul lui aprilie în vestul Germaniei, a anunţat vineri Parchetul General din Hessa.
Cei trei sunt Tibo Lousee, Jonathan Kalla şi Klaus-Martin Frost, cetăţeni germani care se aflau şi în atenţia autorităţilor americane.
De asemenea, doi presupuşi vânzători de droguri, care operau din California sub pseudonimele LadySkyWalker şi Platinum45, au fost la rândul lor arestaţi în Statele Unite în cadrul acestei anchete.
Wall street Market a apărut în octombrie 2016 şi a devenit în scurt timp o sursă de referinţă pentru cei tentaţi să cumpere droguri, documente false, date personale sau viruşi informatici în latura obscură a internetului.
În momentul de vârf, Wall street Market număra peste 63.000 de oferte de vânzare, aproximativ 5.400 de vânzători şi 1,15 milioane de conturi de clienţi.
Achiziiţiile erau făcute în criptomonedele bitcoin şi monero. Cei trei presupuşşi administratori sunt suspectaţi că au perceput comisioane cuprinse între 2 şi 6% din valoarea fiecărei tranzacţii.
Site-ul putea fi accesat prin software-ul Tor, care asigură anonimatul adreselor IP, şi era disponibil în limbile engleză, germană, franceză, portugheză şi italiană.
„Operaţiunea trimite un mesaj foarte clar, şi anume că pieţele de darknet nu mai sunt un refugiu protejat“, a declarat un oficial american implicat în operaţiune.
Poliţiştii americani au colaborat în cadrul acestei operaţiuni cu Europol şi omologii lor germani şi olandezi.