Air France se apără: poate cere bani de la pasageri, în situații extreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a primit acuzații că a gestionat greșit zborul Paris-Beirut, redirecţionat întâi către Damasc, iar apoi către Cipru, compania aeriană Air France a declarat că legea îi permite să solicite bani de la pasageri în caz de "dificultăţi", relatează AFP.

Compania, întrebată de AFP, a făcut această declaraţie la o zi după mărturiile pasagerilor zborului Paris-Beirut redirecţionat către Cipru, care spuneau că li s-a cerut să plătească suplimentar.

Mai mulţi pasageri au povestit că echipajul a început o chetă pentru a plăti kerosenul, înainte de a găsi o altă soluţie. "Air France a plătit ea însăşi plinul, însă compania nu doreşte să intre în detaliile acestei reglementări", a declarat un purtător de cuvânt.

Compania a făcut o "evidenţă a bunurilor lichide deţinute de pasageri la Damasc, ca anticipaţie şi în caz de nevoie", o dispoziţie prevăzută de articolul L6522-4 din Codul Transporturilor, a adăugat aceasta.

Textul îl autorizează pe comandantul de bord, "în caz de dificultăţi în executarea mandatului său", să "împrumute sumele indispensabile" pentru a efectua reparaţii, "a asigura securitatea persoanelor îmbarcate şi protejarea cargoului" sau "a angaja personal suplimentar pentru perioada de timp necesară finalizării misiunii".

Un patron care se afla la bordul zborului redirecţionat miercuri a povestit pentru AFP că echipajul, la aterizarea în capitala siriană, a "întrebat dacă pasagerii pot contribui pentru a alimenta cu kerosen", precizând că "apoi, ei au rezolvat problema".

Conform unei pasagere întrebată de France Info, echipajul a "colectat" 17.000 de dolari, o sumă pe care compania nu a dorit să o comenteze.
Air France a redirecţionat miercuri seară acest zbor cu destinaţia Beirut din cauza problemelor pe şoseaua către aeroportul Rafik Hariri. După ce a făcut plinul la Damasc, avionul a aterizat pe aeroportul cipriot din Larnaca, unde cei 174 de pasageri au fost preluaţi de companie.

Air France a fost acuzată pe reţelele de socializare că a preferat să aterizeze avionul la Damasc, capitala unui stat aflat în pragul războiului civil, în loc de Beirut.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite