Afganistan: un „bucătar afgan“ a otrăvit hrana soldaţilor aliaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţa NATO din Afganistan (ISAF) a lansat o anchetă după ce au fost descoperite „urme de apă de javel“ în hrana distribuită militarilor, a anunţat luni un purtător de cuvânt al ISAF. Talibanii au afirmat că au otrăvit mâncarea respectivă, relatează AFP.

Aceste urme de apă de javel (soluţie apoasă de hipoclorit de sodiu folosită ca dezinfectant) au fost găsite în cafeaua şi fructele distribuite la o bază a ISAF din provincia Nangarhar (est), a explicat sergentul-şef Nicholas Conner. „Nu au fost înregistraţi răniţi sau victime. Ancheta continuă", a declarat militarul pentru AFP.

Insurgenţii, care desfăşoară un război de gherilă de zece ani împotriva trupelor guvernamentale şi a NATO, după ce au fost înlăturaţi de la putere la sfârşitul lui 2001, au afirmat luni că un „bucătar afgan" a otrăvit hrana NATO.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISAF, la pregătirea meselor militarilor lucrează personal internaţional al forţei NATO, afgani şi cetăţeni ai unui stat terţ.

Incidentul are loc după şase zile de revolte antiamericane, legate de incinerarea unor exemplare din Coran, la o bază americană, săptămâna trecută, soldate cu 30 de morţi şi cel puţin 200 de răniţi.

Luni, un kamikaze a detonat o maşină plină cu explozibil pe aeroportul Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar, unde se află o bază NATO. Niciun soldat străin nu a fost rănit în atac. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite