Actor, doctor, inginer: poveștile unor iranieni condamnați la moarte pentru presupuse fapte contra regimului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un actor, un radiolog, un angajat al unei ferme avicole, un campion de karate, un inginer - aceștia sunt cinci bărbați condamnați la moarte în Iran pentru presupuse infracțiuni legate de protestele împotriva regimului, scrie The Guardian.

Cei cinci condamnați la moarte în Iran. FOTO The Guardian
Cei cinci condamnați la moarte în Iran. FOTO The Guardian

Printre acuzațiile formulate împotriva lor se numără și crima. Audierile lor în instanță au avut loc în mare parte în secret, astfel că procesele lor au fost condamnate pe scară largă ca fiind o farsă.

Cei cinci bărbați urmează să fie executați într-un dosar privind uciderea unui agent din temutele forțe paramilitare ale țării, Basij.

Instanța a declarat că Ruhollah Ajamian, în vârstă de 27 de ani, a fost dezbrăcat și ucis în data de 3 noiembrie. Circumstanțele morții lui Ajamian sunt însă neclare. Presupusul atac ar fi avut loc la un protest de comemorare a unei manifestante, Hadis Najafi, care a fost împușcată mortal de forțele de securitate la un miting care cerea drepturi pentru femei.

Teheranul a reprimat cu forța protestele pașnice care au izbucnit în septembrie, iar unitățile pro-regim sunt acuzate că au ucis sute de demonstranți neînarmați. Oficialii încearcă să prezinte mitingurile ca fiind „revolte” violente, în care forțele de securitate au fost atacate.

Informațiile verificate sunt puține. 

The Guardian a vorbit cu familiile și prietenii celor cinci bărbați acuzați de uciderea lui Ajamian. Mărturiile lor sugerează că cei cinci - nu pare să se fi cunoscut între ei - au fost probabil forțați să facă mărturisiri false.

Hamid Ghare-Hasanlou, 53 de ani

Dr. Hamid Ghare-Hasanlou, un radiolog din Karaj, este unul dintre cei acuzați în cazul Ajamian de „corupție pe pământ", un termen folosit de instanțele din Republica Islamică. Soția sa, Farzaneh, a fost condamnată la o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare. Amnesty International a declarat că Farzaneh a fost constrânsă să dea declarații false de incriminare împotriva soțului ei.

Hamid Ghare-Hasanlou, 53. FOTO The Guardian
Hamid Ghare-Hasanlou, 53. FOTO The Guardian

Fratele lui Ghare-Hasanlou, Hasan, a declarat că fratele și cumnata sa au protestat pașnic și au fost reținuți de poliție în dimineața următoare, la ora 2.

I-au arestat și l-au bătut pe Hamid în fața fiicei lor de 13 ani. Ea este traumatizată acum și, cu tot ce s-a întâmplat în aceste săptămâni și cu condamnarea la moarte a tatălui ei, nu se află într-o stare psihică bună. În doar câteva ore, viețile lor s-au schimbat complet.”, a declarat Hasan.

Fratele mai spune că bărbatul a fost torturat în arest:

„Cinci oase ale coastelor i s-au rupt în timp ce l-au torturat pentru a mărturisi ceea ce nu a făcut. Plămânul stâng i-a fost perforat și a început să sângereze. Au întârziat să-l ducă la spital, așa că i s-a format un cheag de sânge în plămân.

Mohammad Mehdi Karami, 22 de ani

Tatăl lui Mehdi Karami - un alt acuzat, în vârstă de 22 de ani, campion de karate, condamnat pe 5 decembrie - a rugat autoritățile să îi elibereze fiul. „Cer și implor să se elimine pedeapsa cu moartea din dosarul fiului meu”, a spus tatăl, într-o înregistrare TV. 

Mohammad Mehdi Karami, 22 de ani.  FOTO The Guardian
Mohammad Mehdi Karami, 22 de ani. FOTO The Guardian

Autoritățile au refuzat să permită familiei să își numească propriul avocat.

În afară de cele cinci persoane condamnate la moarte pentru presupusa ucidere a lui Ajamian, alte 11 persoane au primit pedepse cu închisoarea.

Grupurile iraniene de apărare a drepturilor omului și Amnesty International au calificat acest proces drept un proces-spectacol, afirmând că instanța nici măcar nu a precizat presupusa implicare a fiecărui acuzat.

Hossein Mohammadi, 26 de ani

Hossein Mohammadi, un actor de teatru, a fost condamnat și el în cazul Ajamian.

Hossein Mohammadi, 26 de ani. FOTO The Guardian
Hossein Mohammadi, 26 de ani. FOTO The Guardian

„Familia și prietenii săi apropiați au decis să anunțe public sentința de execuție la cinci zile după ce au aflat despre aceasta, pentru că le-a fost frică (după ce avocații apărării sale numiți de guvern i-au avertizat împotriva acestui lucru, spunând că ar putea afecta negativ cazul său)”, a declarat un prieten apropiat al lui Mohammadi pentru The Guardian

Mohammadi are o pasiune pentru astronomie, iar Interstellar este filmul său preferat, a spus prietenul.

„Hossein este o persoană foarte emotivă și îi place să joace teatru. Nu sunt mulți bani în actoria de teatru, așa că, pentru a se descurca, a lucrat la un oficiu poștal”, a spus prietenul.

Seyyed Mohammad Hosseini, 39 de ani

Angajat al unei companii avicole, Mohammad Hosseini se îndrepta spre mormintele părinților săi decedați, la 3 noiembrie, pentru a le aduce un omagiu. El a dat peste un grup mare de protestatari care mărșăluiau în memoria lui Najafi, a declarat un prieten apropiat.

Potrivit acestuia, Seyyed se lupta cu probleme de sănătate mintală de când părinții săi au murit, în urmă cu aproximativ 15 ani. El este singurul susținător al familiei și este responsabil de întreținerea fratelui său, care are o dependență de droguri.

Seyyed Mohammad Hosseini, 39 de ani.  FOTO The Guardian
Seyyed Mohammad Hosseini, 39 de ani. FOTO The Guardian

Justiția iraniană a susținut că Mohammad Hosseini a mărturisit că l-a înjunghiat pe Ajamian.

Seyyed este un om liniștit și bun la suflet, care era iubit de mulți. Nu putea nici măcar să stea în picioare înainte de a lua 7-8 pastile zilnic pentru anxietate. Cuțitele pe care le avea asupra sa în acea zi erau pentru sport, deoarece era profesor de arte marțiale... dădea lecții copiilor pe gratis. Seyyed nu are pe nimeni pe lumea asta și câștigă doar 190 de dolari pe lună”, a spus prietenul său.

Cazul lui Mohammad Hosseini a fost urmărit îndeaproape de diaspora iraniană. 

Un avocat independent, Ali Sharifzadeh Ardakani, a încercat, dar nu a fost autorizat să îl apere pe Mohammad Hosseini. A studiat însă cazul și a încercat să îl ajute. El a declarat pe Twitter că i s-a permis să se întâlnească cu Mohammad Hosseini.

Povestea lui a fost devastatoare - de la tortură la bătaie cu ochii închiși și cu mâinile și picioarele legate, la lovituri în cap până la punctul în care a leșinat. De la tije de fier folosite pentru a-l bate pe tălpile picioarelor și șocuri în diferite părți ale corpului. Declarațiile sale în instanță au fost făcute sub tortură și nu au niciun temei legal”, a declarat el.

Șeful justiției din provincia Alborz, Hossein Fazeli Harikandi, a negat acuzațiile de tortură.

Reza Arya, 43 de ani

Deși nu a fost anunțat oficial ca fiind a cincea persoană condamnată la moarte în legătură cu cazul Ajamian, o rudă apropiată a lui Reza Arya (fost angajat al departamentului de electricitate subteran) a declarat pentru The Guardian  că este vorba despre el.

Arya se deplasa cu mașina pentru a-și vizita rudele în ziua protestului, a spus sursa.

„Traficul greu a blocat drumul, așa că Reza a coborât din mașină pentru a vedea ce se întâmplă. Când a ieșit, a văzut oameni adunați în jurul locului unde Ajamian a fost ucis. Acesta era deja mort când Reza a ajuns acolo”, spune ruda condamnatului.

Alireza Akhondi, un parlamentar suedez de origine iraniană, a sponsorizat cazul lui Arya: „Aceste execuții nu se bazează pe nimic”.

Akhondi a declarat că încercările de a comunica cu oficialii iranieni cu privire la acest caz au eșuat.

Reza Arya, 43 de ani. FOTO The Guardian
Reza Arya, 43 de ani. FOTO The Guardian

Rudele lui Arya au declarat că acesta a fost arestat la locul său de muncă la două săptămâni după presupusa crimă, iar acum se află în izolare. I s-a permis să își sune familia din închisoare pentru a spune că va fi executat.

„Copiii nu mai merg la școală. Bieții lui părinți sunt amândoi foarte bătrâni și religioși. Ei continuă să plângă în fiecare zi. Au spus că, dacă va fi executat, își vor pierde toată credința în islam”, a spus ruda lui Reza Arya.

Amintim că Gardienii Revoluţiei - armata de elită a regimului de la Teheran - au arestat pe 25 decembrie şapte persoane, între care unele cu dublă cetăţenie având legătură cu Marea Britanie, în urma manifestaţiilor antiguvernamentale care au zguduit recent ţara.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite